Eroii dintre noi. Poveștile militarilor români răniți în Irak și Afganistan – AUDIO

În Lumea Europa FM vă prezentăm cum fac față militarii răniți problemelor medicale și sociale într-o țară în care nu puțini îi acuză de mercenariat, deși ei nu fac altceva decât să meargă acolo unde îi trimite armata.

Iar armata îi trimite acolo unde decid politicienii că este mai bine pentru România.

După 1990, Armata României a fost restructurată masiv. Numărul de angajați a fost redus de la 300 de mii la mai puțin de 75.000. Iar numărul îi include și pe birocrați.
Tot după 1990, Armata României și-a trimis din nou, militarii în misiuni externe. Aproape 40 de mii de misiuni în afara țării au la activ militarii români. Cei mai mulți au fost în Afganistan și Irak, dar România i-a trimis pe unii dintre ei și în Balcani și Africa.

Practic, nu este militar cu experiență care să nu fi simțit pericolul glonțului pe front.Cu cât misiunile s-au complicat, cu atât numărul militarilor răniți și decedați a crescut.

Astăzi, la panoul cu eroi căzuți la datorie , armata are fotografiile a 29 de militari. Alți aproape 200 au fost răniți. Anca Grădinaru a stat de vorbă cu 5 dintre ei și soțiile lor. Plutonierul adjutant Costinel Slăniceanu, plutonierii major Dumitru Paraschiva și Ionel Eugen Bida, plutonierul Ionuț Butoi și caporalul Eugen Pătru au fost răniți cu toții, în Afganistan.

”Eu nu-mi amintesc nimic de după incident, m-am trezit după o lună de zile, dintr-o comă susținută. Îmi aduc aminte, așa, din timpul comei, vorbele medicilor, ale colegilor care au venit în vizită în spital, în Germania, iar după ce m-am trezit, mi-au povestit colegii exact cum s-a întâmplat incidentul. Poate e mai bine așa, să nu mă afecteze psihic”, mărturisește plutonierul adjutant Costinel Slăniceanu.

În ciuda îmbunătățirii legislației menite să le asigure militarilor răniți tot ce au nevoie, inclusiv asistență medicală dedicată permanentă și proteze, în practică, soldații rămași cu invalidități încă se confruntă cu probleme care îi umilesc: birocrația întârzie adeseori cu lunile achiziționarea dispozitivelor medicale necesare, iar dotările din sistemul militar medical și de recuperare sunt la ani distanță de cele din spitalele similare din Occident.

În plus, uneori militarii sunt ținuți la cozi, după civili, chiar de medicii militari, în spitalele destinate lor.

Odată răniți pe front, toți militarii ajunși în faza critică sunt stabilizați local. Apoi, sunt trimiși cu avioane speciale în spitale din țări aliate – de obicei, în Germania și Statele Unite.

Toți militarii români grav răniți care au acceptat să ne acorde interviuri spun că tratamentul și grija primite în străinătate le-au salvat viețile și unora dintre ei și carierele.
Nu sunt convinși că dacă ar fi fost trimiși de pe front mai întâi acasă, situația ar fi fost aceeași.
Medicul Leonard Codreș este coordonatorul departamentului special creat la Spitalul Militar Central din București pentru militarii răniți în misiuni.
Recunoaște că dotările de aici nu se pot compara cu cele din spitalele militare americane.

Surpriza apare când spune că o investiție masivă în unitățile medicale din România nici măcar nu și-ar avea rostul. ”Într-adevăr, nu ne putem compara cu SUA, nu din punct de vedere al resurselor, ci că ei, fiind, așa cum ați pus, într-un război a la long, au foarte mulți veterani”, spune Leonard Codreș.

Militarii români răniți pe fronturile din Afganistan sau Irak au obosit să li se spună că și-au riscat viața pentru bani.

În funcție de gradul de invaliditate căpătat, un militar rănit primește din partea firmelor de asigurări contractate de Ministerul Apărării, între 40.000 și 60.000 de euro. Familia unui militar decedat, primește 80.000.

În plus, militarii răniți primesc o indemnizație lunară al cărei cuantum variază în funcție de grad și funcție, între 1.500 și 3.500 de lei.

Majoritatea militarilor răniți în tetrele de operații lucrează încă în Ministerul Apărării.

Nu mai pot însă pleca în misiuni lungi și nici măcar la studii în afara țării pentru că legislația militară spune că cine e inapt, nu poate ieși în teren mai mult de trei luni.
Asta chiar dacă între timp au avansat în grad și studii.

Unii dintre ei au povestit sub protecția anonimatului că de când au fost răniți se simt mai degrabă tolerați decât apreciați și primesc sarcini pe care le termină în câteva minute. După care numără orele.

Directorul executiv al Fundației Prințului Charles în România Aura Woodword spune că moștenitorul Coroanei Britanice vrea să le ofere o nouă șansă acelor militari care vor și pot să facă mai mult: consiliere pentru reconversie socială.

DEDEMAN> Planuri de Bine pentru Sport