Confidenţialitate


Epava elicopterului SMURD prăbușit în Republica Moldova va fi predată autorităților române


Epava elicopterului SMURD prăbușit în Republica Moldova va fi predată autorităților române

Potrivit unui comunicat al Parchetului Instanței Supreme remis agenției News.ro, cercetarea la locul prăbuşirii elicopterului SMURD s-a încheiat, iar epava a fost transportată la Chişinău, într-un hangar al Departamentului pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova, urmând a fi predată autorităţilor române, împreună cu celelalte obiecte ridicate cu ocazia cercetărilor.

Echipa de anchetă a finalizat duminică la ora 17.00 cercetarea începută vinerea trecută, alături de autorităţile din Republica Moldova şi România participând şi reprezentanţi ai societăţii de asigurare la care era asigurată aeronava, precum şi experţi Eurocopter – Germania.

În cauză s-a dispus efectuarea de către Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a unei expertize genetice judiciare cu privire la probele biologice ridicate, se mai arată în comunicat.

Ancheta în cazul elicopterului SMURD prăbuşit joi în pădurea de la marginea satului Haragîş ar putea dura cel puţin trei luni, a anunţat, duminică, şeful Comisiei de anchetă din Republica Moldova, Veaceslav Frunză, citat de Publika.md.

Şeful Comisiei de anchetă a exclus posibilitatea ca elicopterul să fi fost alimentat cu combustibil de proastă calitate.
Frunză a declarat că aparatul de zbor a fost alimentat pe Aeroportul Chişinău, iar combustibil din acelaşi rezervor a ajuns şi la alte aeronave în ziua respectivă, la care nu au fost probleme.

Elicopterul SMURD s-a prăbuşit joi, în apropierea satului Haragîş din raionul Cantemir. Toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.


Ultimele stiri
Două grupuri parlamentare europene cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România din cauza unui amendament…

De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…

România, rezultate foarte bune la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam. Victorii la dublu rame și dublu vâsle…

Recolta de cafea din Brazilia, afectată de ploile abundente. Producătorii se tem de o penurie de cafea Arabica…

O tornadă a măturat un departament din sudul Franței, unde zeci de oameni au fost răniți. Sute de…

Claudiu Năsui intră în Guvernul Republicii Moldova. Va conduce ministerul Economiei și Digitalizării. A primit și cetățenia moldovenească…

Cristina Trăilă, audiată la DNA Iași. Secretarul general adjunct al Guvernului ar avea calitatea de suspect într-un dosar…

Muzica generată de AI, exclusă din topurile oficiale din Australia. Artiștii pot folosi inteligența artificială doar ca instrument…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează