Emoțiile unui an de război în Ucraina: Trei români vorbesc despre aceleași imagini care i-au marcat pe viață | AUDIO, FOTO
Ucraina, un an mai târziu: Kievul rezistă, mare parte din țara vecină rezistă și privim cu admirație spre ucrainenii care își apără țara. Cum am reacționa dacă ni s-ar întâmpla nouă? Este întrebarea pe care mulți dintre noi ne-am pus-o, dacă nu chiar majoritatea.
Despre emoțiile și imaginile care i-au marcat ne-au vorbit români din țară și din diaspora.
Cristina Șerban lucrează în sistemul de asistență socială din Londra, Luiza Ștefănescu ajută românii care provin din familii nevoiașe din Berlin, iar Alexandru Gabriel este inginer în București.
„M-au atins mobilizarea oamenilor, ajutoarele trimise de pretutindeni, curajul celor care luptă la propriu pentru a-și apăra țara, dar cel mai mult cred că m-a sensibilizat și am și plâns când am privit știrile și cred că cu toții am făcut asta atunci când am văzut copii în subteran jucându-se probabil cu puținele jucării probabil luate de prin case. Vă dați seama acești copii prin câte au trecut în ultimii ani și ce traumatizant poate fi tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani?”, spune Cristina Șerban.
„Cel mai mult m-a emoționat cum mamele se ascund cu copiii de explozii în subsolurile clădirilor sau case, cum își fac bagajele și părărsesc țara pentru a ști că sunt bine, cum bărbații își apără țara, casele cu vitejie, cu speranță că vor fi bucuroși cum erau înainte”, mărturisește Alexandru Gabriel.
Citește și: Prima zi de război prin ochii presei internaționale. Cum deschideau site-urile mari de știri dimineața zilei de 24 februarie 2022
Citește și: Mobilizarea ONG-urilor din România la valul de refugiați ucraineni. Voluntarul care de un an de zile îi ajută pe cei fugiți din calea războiului | AUDIO
„E greu de spus ce m-a emoționat cel mai mult, familiile care au fost despărțite fără voia lor, oamenii care au lăsat totul în urmă și s-au îndreptat către nicăieri fără să aibă prea multe resurse sau fără să aibă un plan, o destinație, ceva. poate ăsta este cel mai emoționant moment, în care omul trebuie pur și simplu să lase totul baltă și să plece. Am încercat să-mi imaginez să fac eu chestia asta și mi-a fost imposibil să-mi imaginez, oamenii care au trecut prin asta și au fost nevoiți să facă chestia asta cred că au inima zdrobită și cred că vor avea nevoie de mult timp să depășească momentul ăsta”, crede Luiza Ștefănescu.
Foto: Colaj Shutterstock
