Confidenţialitate


Emmanuel Macron, învestit președinte al Franței


Emmanuel Macron, învestit președinte al Franței

Emmanuel Macron a fost proclamat al 25-lea preşedinte al Republicii Franceze.

El și-a început prima zi la Palatul Elysee cu preluarea de la predecesorul său, a secretelor de stat, inclusiv a codurilor de la armele nucleare.
Apoi, Francois Hollande a părăsit palatul prezidențial în aplauzele mulțimii, iar Emmanuel Macron a fost învestit președinte de liderul Consiliului Constituţional Francez.

”Prin puterea suverană a poporului, sunteţi acum, mai înainte de toate, omul ţării dumneavoastră, preşedinte al Republicii”, i-a spus Laurent Fabius.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Conform tradiției, Emmanuel Macron a primit Marele colan al Marelui Maestru al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare.

În primul său discurs în calitate de președinte, Emmanuel Macron a promis că mandatul său va fi ghidat de două exigenţe. Prima va fi de a le reda francezilor încrederea în ei înșiși. Apoi, că Europa va fi relansată, “pentru că ea ne protejează şi ne permite să ne purtăm în lume valorile”.

”De decenii, Franţa se îndoieşte de ea însăşi: ea se simte ameninţată în cultura sa, în modelul său social, în credinţele profunde, ea se îndoieşte de ceea ce a făcut-o. Eu îi voi convinge pe compatrioţii noştrii că puterea Franţei nu este în declin, ci că ne aflăm în pragul unei extraordinare renaşteri, pentru că ţinem în mână toate atuurile care vor face şi care fac marile puteri din secolul al XXI-lea. Din acest motiv, eu nu voi ceda nimic în angajamentele luate în faţa francezilor”, a dat asigurări Macron.

”Tot ceea ce concurează la vigoarea Franţei şi a prosperităţii sale va fi pus în aplicare. Munca va fi eliberată, întreprinderile vor fi susţinute, iniţiativa va fi încurajată. Cultura şi educaţia, prin care se construieşte emanciparea, creaţia şi inovaţia vor fi în centrul acţiunii mele” a adăugat noul lider francez.

Ceremonia de la Palatul Elysee s-a încheiet cu prezentarea onorului de către Garda de Onoare.
Sursa: Elysee.fr


Ultimele stiri
Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…