Confidenţialitate


Elton John şi Michael Caine încurajează oamenii să se vaccineze împotriva Covid-19 | VIDEO


Elton John şi Michael Caine încurajează oamenii să se vaccineze împotriva Covid-19 | VIDEO

Cântăreţul Elton John şi actorul Michael Caine apar într-un clip în care încurajează oamneii să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

În clip, Elton John interpretează un rol în care dă probe pentru o reclamă a Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie. Cântărețul joacă un scurt rol în care trebuie să primească prima doză de vaccin.

Regizorul reclamei nu pare impresionat de felul în care joacă artistul şi îi cere, printre altele, să îl imite cât poate de bine pe actorul Michael Caine.

Elton John este înlocuit cu Michael Caine, în vârstă de 87 de ani, care obţine rolul şi este rugat de regizor să îi spună lui Elton John că nu a fost ales.

Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) a precizat că atât Elton John, cât și  Michael Caine s-au vaccinat împotriva Covid-19.

“Am vrut să apar în această reclamă pentru a le arăta oamenilor beneficiile vaccinării şi modul în care aceasta ne ajută să ne protejăm pe noi şi pe cei pe care îi iubim”, a precizat Elton John.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează