Confidenţialitate


Eliberarea lui Liviu Dragnea din închisoare, în dezbaterea Instanței Supreme


Eliberarea lui Liviu Dragnea din închisoare, în dezbaterea Instanței Supreme

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate, marţi, cererea depusă de fostul lider social-democrat Liviu Dragnea de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare, sentință primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.

Tot marţi, judecătorii vor dezbate o altă cale extraordinară de atac la care acesta a apelat, anume recursul în casaţie.

Alţi doi inculpaţi din dosarul angajărilor fictive au depus contestaţii în anulare pentru a scăpa de pedepse, anume Floarea Alesu, care a fost director al DGASPC Teleorman, şi Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct.

La 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa Supremă, judecătorii găsindu-l vinovat de instigare la abuz în serviciu, amintește Agerpres.

Potrivit rechizitoriului, în schimbul unor foloase necuvenite, Floarea Alesu a le-a menținut ilegal în posturi pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a acuzat DNA.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman și a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute la DGASPC Teleorman.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…