Confidenţialitate


Elena Udrea merge miercuri dimineaţă la Poliţie pentru a afla condiţiile controlului judiciar


 

Elena Udrea se va prezenta miercuri dimineaţă, la ora 10.00, la Secţia 2 Poliţie, pentru a afla condiţiile controlului judiciar, dispus marţi de instanţa supremă în cazul său, în dosarul “Gala Bute”.

Decizia instanţei a ajuns la Poliţie, urmând ca ofiţerul care o supraveghează pe Elena Udrea, aflată în arest la domiciliu, să o însoţească la Secţia 2 pentru ca aceasta să ia la cunoştinţă în ce zile trebuie să se prezinte la secţie, în cadrul controlului judiciar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, ca Elena Udrea să fie judecată sub control judiciar în dosarul “Gala Bute”, decizia fiind definitivă.

Procurorul DNA nu a mai cerut arestarea la domiciliu a Elenei Udrea pentru că, în 7 mai, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile articolului 222 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează