Confidenţialitate


Edward Iordănescu părăsește banca tehnică a FCSB


Edward Iordănescu părăsește banca tehnică a FCSB

Clubul de fotbal FCSB a anunţat, duminică, încetarea colaborării cu antrenorul Edward Iordănescu, pe cale amiabilă, fără pretenţii financiare din partea tehnicianului, care avea o clauză de reziliere a înţelegerii.

“Mulţumim, Edward Iordănescu! FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu Edward Iordănescu pentru încetarea contractului, fără pretenţii financiare din partea niciuneia dintre părţi. Echipa noastră a obţinut, cu tehnicianul în vârstă de 43 de ani pe bancă, un număr de şapte victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere în Liga I, precum şi calificarea în optimile de finală ale Cupei României. Clubul nostru îi mulţumeşte pentru implicarea şi efortul depus în conducerea echipei şi îi doreşte mult succes în continuare!”, se arată în mesajul publicat de FCSB pe pagina oficială de Facebook.

În urma criticilor patronului Gigi Becali din ultima săptămână referitor la jocul echipei, tehnicianul Edward Iordănescu anunţase sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, că i s-a propus din partea clubului rezilierea contractului pe cale amiabilă, ceea ce el a respins categoric.

“Pentru echipă şi suporteri, pentru mine şi stafful meu, pentru cariera mea, eu nu doresc această despărţire. Nu am venit pentru 3 luni, dar ţinând cont de faptul că nu rezultatele primează în evaluarea mea şi a muncii mele, totul pare lipsit de speranţă şi fără perspectivă. (…) În condiţiile astea răspund public acestei propuneri şi spun că nu doresc să-mi dau acordul pentru încetarea colaborării decât într-un singur caz. Încetarea unilaterală din partea clubului, achitarea clauzei de reziliere pentru că patronul a spus oricum că asta nu este o problema, iar eu promit că a doua zi după ce acei bani au intrat în contul meu, toţi vor fi direcţionaţi către donaţii, cu acte doveditoare”, a scris Iordănescu sâmbătă.

Tehnicianul preciza, de asemenea, că Becali doreşte să se ocupe în exclusivitate de echipă.

“Sentimentul meu este că domnia sa doreşte să se ocupe personal în exclusivitate de echipă. Este dreptul dânsului, chiar dacă pentru mine este dezamăgitor, fiindcă am fost adus cu insistenţe şi promisiuni şi am venit din calitatea de antrenor campion al României”, a completat tehnicianul.

Ulterior, Edward Iordănescu a revenit cu o altă postare pe pagina sa de Facebook, în care îi mulţumeşte directorului sportiv Mihai Stoica pentru că l-a susţinut de când a preluat conducerea echipei FCSB: “Vă rog frumos să mă înţelegeţi că nu mai pot comenta, nu pot din păcate răspunde nici la mesaje. Vă mulţumesc pentru interes şi susţinere, dar tot ce am avut de spus, am făcut-o în postarea de ieri. De aici eu mă opresc cel puţin o perioadă în a face aprecieri şi comentarii publice. În final, tot ce contează este interesul echipei şi liniştea necesară. Cu sau fără mine. Intenţiile mele au fost din prima zi exclusiv constructive şi m-am trezit efectiv în acest moment neplăcut fără să fiu pregătit pentru asta. Focusul meu a fost total pentru echipă. O singură menţiune. Pe MM Stoica eu l-am simţit toată perioada extrem de motivat, de implicat, aproape de mine şi echipă şi cu eforturi permanente pentru a ajuta la buna colaborare între mine şi club/patron. Pentru asta îi mulţumesc public şi subliniez faptul că el nu a ştiut de schimbul de notificări şi propunerea de încetare de comun acord. Cel puţin nu în prima fază atunci când s-a exprimat public”.

În vârstă de 43 de ani, Edward Iordănescu a preluat conducerea tehnică a FCSB la 18 august, după ce în primele 5 etape ale Ligii I echipa fusese pregătită de Dinu Todoran. Contractul său era valabil până la sfârşitul sezonului 2021-2022.

În cariera sa, Iordănescu a antrenat echipe precum ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, ŢSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează