Confidenţialitate


Educatoarea din Timiș, înregistrată în timp ce țipa și îi jignea pe copii, și-a dat demisia


Educatoarea din Timiș, înregistrată în timp ce țipa și îi jignea pe copii, și-a dat demisia

Educatoarea din Timiș care a fost înregistrată în timp ce țipa și îi jignea pe copii și-a dat demisia.  În aceste condiții, conducerea Inspectoratului Școlar Timiș a anunțat că suspendă cercetarea disciplinară începută la grădinița din satul Iohanisfeld, unde preda educatoarea.

Educatoarea îi numea pe copii “ciobani” şi “analfabeţi”.

“La acest moment se cunoaște faptul că doamna educatoare de la Grădinița cu Program Normal Iohanisfeld a venit de dimineață în unitatea de învățământ și a completat o cerere prin care demisionează de pe postul pe care îl ocupă în prezent. Cererea a fost înregistrată, unității de învățământ i s-a adus la cunoștință că este nevoie ca această cerere fie să fie predată de doamna educatoare Inspectoratului Școlar Județean Timiș, fie unitatea de învățământ să înainteze o adresă prin care anunță intenția doamnei educatoare de a demisiona, respectiv va face dovada cu solicitarea înregistrată la nivelul unității de învățământ”, a declarat pentru Mediafax inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu.

Oficialul a precizat și că cercetarea disciplinară a fost suspendată.

“Dacă se confirmă faptul că dumneaei a demisionat, în mod evident comisia de cercetare disciplinară prealabilă își va înceta activitatea, nemaiavând un obiect al cercetării prealabile, în cauză nemaiavând calitatea de cadru didactic.”, a precizat Danielescu.

Scandalul a izbucnit săptămâna trecută. ISJ Timiș a fost sesizat că educatoarea de la grădinița din satul Iohanisfeld strigă la copii şi îi jigneşte.

Într-o înregistrare se auzea cum educatoarea îi numeşte pe copii “ciobani” şi “analfabeţi” sau făcea afirmaţii precum “Dumnezeule ce m-ai făcut pe planeta asta!. La cinci ani nu ştiu să stea pe scaun”, “Ai înnebunit? Te-a dus mama la altă casă iară? Păi şi are alt bărbat? Are doi bărbaţi?” sau “Gura.

Mama unui copil a fost cea care a sesizat Inspectoratul. Micuțul i-a spus mamei sale că nu mai vrea să meargă la grădiniţă, pentru că educatoarea țipă. Într-un  din zile, mama copilului a ascuns un reportofon în hainele sale.


Ultimele stiri
Ministrul Sănătății: Am greșit în ce privește concediul medical, pentru că nu am ținut cont de anumite particularități.…

Portugalia: Socialistul Antonio José Seguro câștigă alegerile prezidențiale în fața contracandidatului de extremă dreapta. Mesajul transmis portughezilor |…

Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…