Confidenţialitate


Ediție Specială România în Direct cu Moise Guran și Vlad Petreanu: Dragnea a fost condamnat. Ce urmează de acum?


Ediție Specială România în Direct cu Moise Guran și Vlad Petreanu: Dragnea a fost condamnat. Ce urmează de acum?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat, joi, o prima sentinta în dosarul în care Liviu Dragnea a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive.

Sentinţa poate fi contestată.

Invocând faptul că articolul în baza căruia Liviu Dragnea a primit noua sentinţă trebuie modificat conform unei decizii a Curţii Constituţionale, premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al PSD, şi-a anunţat, joi seară, susţinerea faţă de şeful său pe linie de partid, întrucât prezumţia de nevinovăţie stă în picioare până la o condamnare definitivă.

Un punct de vedere îmbrăţişat şi de co-preşedintele coaliţiei de guvernare, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a exprimat deplina încredere în Liviu Dragnea. Şefa Internelor, Carmen Dan consideră verdictul este unul politizat, luat de judecători la presiunea străzii. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dat asigurări că actuala situaţie nu va afecta programul de guvernare.

La unison, Opoziţia a cerut demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor.

Liderul PNL, Ludovic Orban, le-a cerut aleşilor din arcul guvernamental să susţină moţiunea de cenzură împotriva cabinetului condus de Viorica Dăncilă, a cărei citire în parlament este programată în prima zi a săptămânii viitoare. Votul va avea loc miercuri.

Presa străină scrie că noua condamnare loveşte puternic în ambiţiile lui Liviu Dragnea de a conduce jocul politic de la Bucureşti, precedenta sentinţă împiedicându-l să fie premier.

Aproape 5.000 de bucureşteni au protestat paşnic, joi seară, în Piaţa Victoriei, cerând o clasă politică fără penali. Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului executivului la scurtă vreme după vestea condamnării lui Liviu Dragnea.

La Sibiu, aproape 4.000 de persoane au protestat în centrul oraşului, nemulţumite de modificarea în grabă a codului de procedură penală.

Sute de ieșeni au demonstrat în Piața Unirii.

PNL şi USR, care reclamă schimbări în favoarea infractorilor, au sesizat, joi, Curtea Constituţională.

La rândul său, Comisia Europeană a transmis că urmăreşte îndeaproape schimbările legislative din Parlamentul de la Bucureşti.

Implicațiile deciziei magistraților de ieri le analizăm împreună într-o ediție specială România în Direct cu Moise Guran și Vlad Petreanu.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…