Confidenţialitate


Ediție Specială Deșteptarea după condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță – VIDEO


Ediție Specială Deșteptarea după condamnarea lui Liviu Dragnea, în primă instanță – VIDEO

În Deșteptarea, Vlad Petreanu și Moise Guran analizează implicațiile deciziei pronunțate de magistrați, joi, în Dosarul Angajărilor Fictive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat, joi, o prima sentinta în dosarul în care Liviu Dragnea a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive.

Sentinţa poate fi contestată.

Social-democraţii se reunesc, vineri, de la ora 16.00, într-o şedinţa de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional pentru a stabili poziţia faţă de liderul Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleroman. Sentinţa nu este definitivă. Liviu Dragnea mai are totuși o condamnare – cu suspendare – pentru fraude electorale.

Unele organizaţii judeţene au a anunţat că sunt de partea sa, în ciuda noului verdict.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…