Confidenţialitate


E oficial: Austria confirmă acordul cu România și Bulgaria privind aderarea la Schengen cu frontierele aeriene


E oficial: Austria confirmă acordul cu România și Bulgaria privind aderarea la Schengen cu frontierele aeriene

Austria a trimis încă de vineri seara președinției spaniole a Consiliului UE acordul cu România și Bulgaria privind „Schengen Air” – transmite Agenția Austriacă de Știri.

Asta înseamnă intrarea fără control la frontieră pe calea aerului. Călătorii din România și Bulgaria nu vor mai fi nevoiți să zboare spre alte țări ale UE prin terminale internaționale. Pașapoartele vor fi verificate la poartă de către companiile aeriene, cu sprijinul poliției.

Urmează ca țările membre să-și dea acordul pentru a intra în vigoare această reglementare.

Cea mai apropiată dată posibilă pentru introducerea regulamentului ar fi, prin urmare, martie 2024, deoarece în această lună vor fi modificate programele de zbor.

Ministerul Afacerilor Interne din România a anunțat, încă de miercuri seara, că în data de 23 decembrie a ajuns la un acord politic cu ministerele de Interne din Austria și Bulgaria pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, în timp ce negocierile pentru aderarea terestră vor continua și anul viitor.

Foto: shutterstock


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează