Confidenţialitate


Durerea provocată de inflamaţia tendoanelor poate ascunde o boală articulară


Durerea provocată de inflamaţia tendoanelor poate ascunde o boală articulară

Tendinita reprezintă inflamația tendoanelor, părți anatomice sub formă de cordoane prin care mușchii sunt atașați oaselor.

Tendinita poate apărea la orice vârstă, cu mențiunea că odată cu trecerea anilor, tendoanele își pierd din elasticitate și devin mai vulnerabile.

Adesea, tendinita apare în urma unor mici traumatisme, repetitive sau în urma unui traumatism brusc de intensitate mai mare.

Riscul crește atunci când se asociază o încălzire insuficientă a musculaturii înainte de practicarea unui sport sau o postură incorectă în timpul efortului fizic.

Alte patologii osteo-articulare favorizează apariția inflamației tendoanelor precum artritele sau artrozele, dar și afecțiunile glandei tiroide sau unele reacții medicamentoase mai rare.

Principalul simptom al tendinitei îl reprezintă durerea asociată cu limitarea mobilității zonei afectate.

Soluția constă în evitarea mișcărilor care agravează simptomatologia, repausul, compresele reci și antiinflamatorii.

Pentru problemele de durată poate fi necesară fizioterapia sau injectarea de corticosteroizi.


Ultimele stiri
Clădirea din București aflată în proprietatea Ministerului Economiei, folosită gratuit timp de 18 ani de companii private, a…

„Gata cu hârtiile și pilele”, anunță ministrul Finanțelor, după ce ANAF a lansat noua platformă de licitații online…

Vremea de Paște: temperaturi mai scăzute decât în mod normal, ninsori slabe la munte și ploi neînsemnate cantitativ,…

Ce reprezintă înconjurarea bisericii pentru ortodocși? Preot: „Este modul în care ne exprimăm bucuria de a fi părtași…

România în direct. Ce vă frământă azi: prețuri, singurătate, războaie, alegeri? Prezentul sau viitorul?

Solidaritate inedită în Vrancea, înainte de sărbători: aproape 250 de tone de cartofi au fost distribuite în județ…

Țările NATO care nu au ajutat Statele Unite și au criticat operațiunea din Orientul Mijlociu ar putea fi…

Vinerea Mare: ce este Sfântul Epitaf și de ce trec credincioșii pe sub masă

Un grup de europarlamentari cere Comisiei Europene să intervină după ce Moscova ar fi trimis o echipă pentru…

Nu lăsați nesupravegheate lumânările și candelele aprinse și stingeți-le înainte de a merge la somn | Recomandările pompierilor…