Confidenţialitate


Dumitru Buzatu: Restructurarea Guvernului trebuie privită cu seriozitate


Dumitru Buzatu: Restructurarea Guvernului trebuie privită cu seriozitate

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, susține că restructurarea Guvernului e o idee care trebuie privită cu seriozitate.

Liderul local al social democraților vasluieni susține că nu s-a întâlnit până acum cu Liviu Dragnea, dar că îl așteaptă pe acesta la discuții, transmite corespondentul Europa FM, Sorin Saizu.

Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai vechi lideri locali ai PSD, a declarat că restructurarea Guvernului trebuie privită cu seriozitate atât timp cât nu este folosită că instrument într-o bătălie superficială a orgoliilor.

Buzatu afirmă că această problemă s-ar putea rezolva dacă există o disponibilitate de dialog şi înţelegere, dar, spune liderul PSD, nu e nimic în trecut pe care să se bazeze că lucrurile vor evolua în acest sens.

El a mai precizat că nu s-a întâlnit până acum, la Vaslui, cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care ar avea întâlniri cu liderii social-democraţi din Moldova, dar că îl aşteaptă la discuţii.

În opinia lui Dumitru Buzatu, „foarte mulți membrii în situații de criză, speră că a „venit momentul”, iar pentru comportamentul acestora, susține el, „este foarte greu de găsit un remediu”.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează