Confidenţialitate


DSP Arad le cere medicilor de familie să vaccineze oamenii împotriva Covid-19 | AUDIO


DSP Arad le cere medicilor de familie să vaccineze oamenii împotriva Covid-19 | AUDIO

Direcția de Sănătate Publică Arad le cere medicilor de familie să vaccineze împotriva Covid-19 chiar cu riscul de a risipi doze. Decizia vine în urma numeroaselor plângeri ale celor care au avut de așteptat pentru a primi vaccin anticovid în cabinetele medicilor de familie.  În momentul de față, medicii de familie – care fac imunizări cu serul monodoză Johnson and Johnson –  pot vaccina doar serii de câte cinci persoane pentru a nu pierde nicio doză de ser.

Medicii de familie fac liste cu grupuri și amână doritorii până când se adună 5 persoane.

Sunt oameni care se plâng că au renunțat să se vaccineze pentru că atunci când au mers la un medic de familie au fost amânaţi, spunându-li-se că nu sunt suficienţi doritori pentru a fi deschis un flacon cu ser.

Șeful DSP Arad, dr. Horea Timiș, a declarat că le va cere medicilor de familie să nu mai ţină cont de formarea grupurilor de persoane, ci să vaccineze pe oricine.

”După deschidere, flaconul expiră în patru ore. Vom analiza situația astfel încât să se poată vaccina și o persoană, chiar cu riscul de a pierde alte cinci doze”.

La începutul lunii mai, 96 de medici de familie din judeţ erau înscrişi în campania de vaccinare, iar acum mai sunt 78. De atunci, au fost administrate aproximativ 7.000 de doze de ser Johnson & Johnson în cabinetele lor. În medie, în această perioadă s-au vaccinat cu serul în doză unică 80 de persoane pe zi.

De la începutul campaniei de imunizare anti-COVID-19, cu oricare tip de ser, în judeţul Arad au făcut schema completă aproximativ 97.000 de persoane, deşi autorităţile sperau ca la 31 mai să fie vaccinate 100.000 de persoane.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ciprian Boițiu


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează