Confidenţialitate


Dragnea: În studenţie, mergeam la pescuit în Deltă, dar acum a devenit ceva periculos


Dragnea: În studenţie, mergeam la pescuit în Deltă, dar acum a devenit ceva periculos

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a participat, luni, la ceremonia deschiderii anului universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din Alexandria, el spunându-le studenţilor ca atunci când el era student, la începutul anului, mergea la pescuit în Deltă, dar acum pescuitul a devenit ceva periculos.

”Anii de studenţie sunt cei mai frumoşi, pentru că sunt unici. Este şi perioada în care are loc maturizarea completă, este şi perioada în care îţi structurezi ce vrei să faci în viaţă teoretic. Îmi aduceam aminte că noi nu începeam pe 1 octombrie, ci pe 15 septembrie şi în primele zile unii mergeam în Deltă la pescuit – nu vă sugerez pentru că pescuitul se pare că a devenit ceva periculos în România -, alţii mai prindeau câteva zile la mare, iar undeva tot la 1 octombrie începeau efectiv cursurile, seminariile şi laboratoarele”, a spus Dragnea la începutul discursului său.

Preşedintele Camerei Deputaţilor le-a mai spus studenţilor că dascălul este, practic, al doilea părinte.

”Respectaţi-i, aplaudaţi-i pentru că ei vă pot face o viaţă mai bună sau o viaţă mai rea. Dacă ei sunt buni şi din fericire la Univeristatea Valahia dascălii sunt buni şi dacă voi înţelegeţi de ce veniţi la facultate, o să aveţi o viaţă uşoară”, a continuat liderul PSD.

Dragnea le-a spus studenţilor să aibă în vedere faptul că viaţa, după ce se termină facultatea, este la fel de dură pentru oricine.

”Nimeni n-o să vă angajeze doar pentru faptul că aveţi o diplomă, nimeni n-o să vă angajeze şi n-o să vă ţină la muncă doar pentru faptul că aţi terminat o facultate. Trebuie să ştiţi că orice instituţie, orice companie privată vrea performanţă. Aveţi această şansă şi este unica. Asta este perioada în care aveţi oportunităţi foarte mari, pe care vă sugerez să le folosiţi. Acum învăţaţi şi să gândiţi la un nivel ridicat, învăţaţi şi o specializare şi învăţaţi practic cum să vă descurcaţi în viaţă”, a adăugat liderul PSD.


Ultimele stiri
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează