Confidenţialitate


Douăsprezece milioane de minore din întreaga lume devin anual mirese


Douăsprezece milioane de minore din întreaga lume devin anual mirese

Aproximativ 12 milioane de minore din toată lumea se căsătoresc în fiecare zi, conform unor estimări ale Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor Națiunilor Unite.

În ultimul deceniu s-a înregistrat o scădere de 15% a numărului de mirese minore, de la una din patru la aproximativ una din cinci.

Dacă tendința căsătoriilor minorilor va continua, până în anul 2030 peste 150 de milioane de fete se vor mărita înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

„Când o fată minoră este forţată să se mărite ea se confruntă cu urmări care se manifestă imediat şi pe toată durata vieţii. Şansele sale de a termina şcoala scad, iar riscul de a fi abuzată de soţ şi de a suferi complicaţii în timpul sarcinii cresc”, notează Anju Malhotra, consilier principal în cadrul UNICEF.

În Asia de Sud, s-a observat o scădere a prevalenţei numărului mireselor minore, de la 50% în urmă cu zece ani la 30% în prezent.

Şi în Africa Subsahariană a fost înregistrat un declin al acestor cazuri de minore măritate, de la 43% în urmă cu zece ani la 38% în prezent.

Aproape o treime dintre fetele sub 18 ani măritate recent sunt localizate în Africa Subsahariană.

Circa 650 de milioane de femei care trăiesc astăzi s-au măritat la vârsta la care erau minore.

Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite prevăd planuri pentru stoparea căsătoriei minorilor până în anul 2030.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează