Confidenţialitate


Două WC-uri alăturate, fără pereţi despărţitori, într-un spital nou din Arad


Două WC-uri alăturate, fără pereţi despărţitori, într-un spital nou din Arad

Un grup sanitar cu două WC-uri alăturate, fără perete între ele, a fost amenajat într-o clădire nouă construită pentru Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, vizitată joi de ministrul Sănătăţii şi oficiali arădeni, unii comentând că este probabil o greşeală de proiectare, scrie News.ro.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a vizitat, joi după-amiază, noua clădire construită de Consiliul Judeţean Arad pentru SCJU, pentru Secţia TBC, dar în care ar putea fi mutată Maternitatea, imobil în care, au remarcat unii dintre vizitatorii care l-au însoţit pe demnitar, se află şi un grup sanitar neobişnuit.

În acest grup sanitar au fost instalate două vase de WC unul lângă celălalt, fără a exista pereţi despărţitori între ele.

“Probabil e o greşeală de proiectare. Ar fi trebuit pereţi sau al doilea vas trebuia să fie bideu. Aşa ceva nu se poate”, a remarcat un cadru medical prezent la vizita oficială a ministrului.

Totuşi, contactat de News.ro, preşedintele interimar al CJ Arad, Adrian Ţolea, a declarat că lucrarea nu a fost recepţionată, iar între cele două vase de WC va fi montat un perete despărţitor.

Ţolea a fost supărat că presa a fotografiat acest grup sanitar: “Puteam să nu vă permitem accesul în clădire, pentru că nu este recepţionată, dar am zis să dăm dovadă de transparenţă. Acolo vor fi montaţi pereţi depărţitori, din structură uşoară, cu uşă”, a declarat Ţolea.

Atât el, cât şi reprezentanţii firmei constructoare declaraseră presei locale, în ultimele săptămâni, că lucrările la această clădire au fost încheiate, 99 la sută din proiect fiind executat, iar ceea ce ar mai fi de făcut sunt lucrări la instalaţiile electrice şi de gaz.

Foto: News.ro

 


Ultimele stiri
Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Cei nouă marinari salvați după atacul cu drone asupra unei nave au fost preluați de echipaje SMURD. Președintele…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează