Confidenţialitate


Două asistente din Târgu-Jiu, sancționate cu 10% din salariu după ce au rănit grav un bătrân la o mână când i-au scos o branulă


Două asistente din Târgu-Jiu, sancționate cu 10% din salariu după ce au rănit grav un bătrân la o mână când i-au scos o branulă

Două angajate ale Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost sancționate de conducerea instituției pentru că nu au îngrijit corect un pacient. Este vorba despre un bătrân din Gorj căruia i-au produs răni grave atunci când i-au scos branula din braț.

Cele două asistente de la secția Medicală I a Spitalului Județean de Urgentă din Târgu-Jiu au primit sancțiunea de reducere a salariului cu 10% pentru următoarele 3 luni.

Comisia de disciplină a unității sanitare le-a considerat vinovate de producerea unor leziuni la braț unui pacient în vârstă de 80 de ani, internat luna trecută pe acesta secție.

Pacientul a ajuns la spital cu afecțiuni respiratorii, iar pentru vindecare a primit tratament prin venă.

La externare, asistentele i-au scos dispozitivul din venă cu foarfeca, moment în care i-au tăiat o parte din mână.

Bătrânul a ajuns acasă cu răni grave, iar rudele s-au plâns conducerii spitalului care au demarat o anchetă. În urma acesteia, cele două asistente medicale au fost sancționate.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează