Confidenţialitate


Două albume cu piese nelansate ale lui Prince vor apărea în curând


Două albume cu piese nelansate ale lui Prince vor apărea în curând

Piese rare ale cântăreţului Prince, care nu au fost niciodată lansate, dar au fost păstrate în ”seiful” muzical al artistului american, vor fi incluse pe două albume – un nou disc ”Greatest Hits” şi o ediţie deluxe a albumului ”Purple Rain” – ce vor apărea pe piaţă în lunile următoare, au anunţat vineri reprezentanţii Warner Bros Records, citaţi de BBC.

Unul dintre aceste cântece, ”Moonbeam Levels”, a fost înregistrat în timpul sesiunilor pentru albumul ”1999” (lansat pe 27 octombrie 1982, n.r.), însă nu a fost inclus în cele din urmă pe acel LP.

Versurile acestui single, dominat de acordurile de pian, vorbesc despre blocajul creativ al artistului şi despre o apocalipsă iminentă. Piesa va fi inclusă în compilaţia ”Prince 4Ever”, ce va fi lansată în luna noiembrie.

Ediţia relansată a albumului ”Purple Rain” va conţine un disc suplimentar ce este alcătuit în întregime din versiuni alternative ale pieselor de pe discul original.

Potrivit Warner Bros şi NPG Records – casa de discuri a lui Prince -, planurile pentru lansarea acestui album ”au fost aprobate de Prince, înainte de moartea sa” din luna aprilie.

Detaliile referitoare la această ediţie deluxe a celebrului album vor fi dezvăluite în săptămânile următoare, însă, potrivit unor surse din anturajul starului american, noua ediţie ar putea include o serie de piese precum ”Electric Intercourse”, ”Father’s Song”, ”All Day”, ”All Night” şi ”Possessed”, înregistrate în anii 1980, dar care au fost lansate doar pe casete piratate, fără acordul starului.

În seiful muzical al starului au fost găsite şi versiuni mai lungi ale mai multor piese de pe albumul ”Purple Rain” – inclusiv pentru piesa care dă titlul albumului şi care conţine un vers suplimentar faţă de înregistrarea originală.

Mai multe concerte susţinute de Prince în cadrul turneului mondial de promovare a albumului ”Purple Rain” au fost înregistrate în integralitate, cu sisteme video şi audio profesioniste, inclusiv un show din 1985, care a fost lansat pe o casete video înregistrată de un amator.

Noua colecţie ”Greatest Hits” a cântăreţului Prince va reprezenta primul album al artistului ce va fi lansat după decesul acestuia. Printre cele 40 de piese pe care le va conţine se vor afla şi unele dintre cele mai cunoscute single-uri ale sale, precum ”When Doves Cry”, ”Raspberry Beret”, ”Little Red Corvette” şi ”Kiss”.

Compilaţia nu va include însă niciun material lansat în afara contractului starului cu Warner Bros, care a expirat în 1996.


Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO