Confidenţialitate


Dosarul Revoluţiei, o nouă amânare. 30 dintre persoanele implicate au murit de la ultimul termen | AUDIO


Dosarul Revoluţiei, o nouă amânare. 30 dintre persoanele implicate au murit de la ultimul termen | AUDIO

Înalta Curte a decis amânarea procesului Revoluției pentru 27 martie. La termenul de astăzi, s-a constatat că 30 de persoane au încetat din viață de la ultimul termen, din 29 noiembrie 2019.

Judecătorii au hotărât astfel ca urmaşii acestora să fie chemaţi la Înalta Curte pentru a relata cele întâmplate în timpul Revoluției din 1989.

Marian Dedu, unul dintre revoluționari, este nemulțumit de modul lent în care decurge procesul:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La finalul lunii noiembrie anul trecut a avut loc primul termen al procesului la care au fost chemate cinci mii de persoane. Au venit câteva sute.

Din cauza spaţiului extrem de mic de la cea mai înaltă instanţă a ţării şi a oboselii, adunată după ore întregi de mers, unora dintre oameni, părţi în proces şi rude ale eroilor decedaţi în decembrie 89, li s-a făcut rău.

Liderul Asociației 21 decembrie, Teodor Mărieș, spune că “nu are motive de optimism”:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe 8 aprilie 2019, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Procurorii susţin că la Revoluţie, Armata, Securitatea şi Gărzile Patriotice, au fost puse la dispoziţia noii puteri politice începând cu 22 decembrie 1989. Toate acestea ar fi fost folosite de noua putere inclusive pentru a crea o psihoză generalizată a terorismului, astfel fiind create situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.

Între 22 şi 30 decembrie 1989 au fost trase peste 12 milioane de cartuşe. Tot după 22 decembrie, deci după fuga soţilor Ceauşescu, au fost ucişi peste 800 de oameni.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează