Confidenţialitate


Dosarul ”Grădinița Groazei”: judecătorul Bogdan Arhip a fost recuzat


 

După trei încercări, cererea de recuzare depusă de avocaţii părinţilor copiilor care au fost agresati de educatoarele grădiniței private ”Micul Regat” din Constanța a fost admisă. Judecătorul Bogdan Arhip a fost reclamat pentru că a emis de mai multe ori mandate de aducere pe numele celor 5 copii, maltratați de educatoare și îngrijitoare la grădiniță, pe care intenționa să-i aducă la audieri în sala de judecată. Totodată, magistratul a fost acuzați de avocați că a refuzat să admită rapoartele experților, aduse ca probe în dosar.

De altfel, Bogdan Arhip va răspunde în faţa Consiliului Superior al Magistraturii pentru că a stabilit măsuri contradictorii în şedinţele de judecată, privind modul în care au fost citaţi copiii din dosarul grădiniţei “Micul Regat”.

În acest dosar, şase persoane de la grădiniţa privată “Micul Regat” sunt judecate pentru purtare abuzivă, după ce i-au agresat în mai multe rânduri pe copii. Preșcolarii au fost loviţi, ameninţaţi, iar unii părinţi au reclamat că celor mici li se dădea vin pentru a dormi la prânz.

Urmează să fie desemnat un alt judecător care să soluţioneze acest dosar.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu