Confidenţialitate


Dosar penal pentru distrugere şi amenzi în valoare de 32.000 de lei în urma protestului din Capitală, anunță Jandarmeria


Dosar penal pentru distrugere şi amenzi în valoare de 32.000 de lei în urma protestului din Capitală, anunță Jandarmeria

Jandarmeria Capitalei a anunţat, vineri, că, în urma adunării din Bucureşti prin care s-a cerut revizuirea deciziei de anulare a primul tur al alegerilor prezidenţiale, a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere şi au fost aplicate amenzi în valoare de 32.000 de lei.

“A fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 253 din Codul Penal al României (Distrugerea). De asemenea, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 de lei”, transmite Jandarmeria Capitalei într-un comunicat remis AGERPRES.

Trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, au fost aplicate pentru efectuarea de zboruri cu aeronave civile fără pilot la bord (tip dronă), deasupra municipiului Bucureşti, fără deţinerea autorizaţiilor necesare, conform art. 11, lit. j) din Hotărârea de Guvern nr. 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, cu modificările şi completările ulterioare.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, în faţa Parlamentului, unde îşi desfăşoară activitatea şi Curtea Constituţională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Participanţii au venit în urma unui îndemn transmis de Călin Georgescu pe reţelele de socializare sub denumirea “Marea Unire Juridică”. Avocaţii candidatului la alegerile prezidenţiale au depus la CCR o cerere pentru revizuirea deciziei instanţei constituţionale de anulare a primului tur de scrutin.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu