Confidenţialitate


Dosar penal în cazul accidentului de la Clinceni. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală


Dosar penal în cazul accidentului de la Clinceni. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au deschis un dosar penal în legătură cu accidentul de la Aerodromul Clinceni.

Anchetatorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Se verifică, de asemenea, dacă personalul aeronautic civil și-a respectat îndatoririle de serviciu.

2 persoane au murit în urma accidentului aviatic, iar cea de-a treia se află în stare gravă la spitalul Floreasca din Capitală – medicii de acolo depun eforturi pentru a o ține în viață.

 

Procurorii s-au sesizat din oficiu și au început urmărirea penală in rem – ceea ce înseamnă că, deocamdată, nu există nicio persoană vizată în acest caz.

Anchetatorii au mers, împreună cu polițiștii, la locul accidentului și au adunat probe. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor.

În accidentul produs ieri dimineață au fost implicați instructorul Adrian Constandache, Dan Floroiu și Andreea Nica.

Primul a sărit în tandem cu fata, iar la scurt timp a făcut un salt şi Dan Floroiu.

Acesta din urmă s-a apropiat prea repede de cei doi, iar parașutele li s-ar fi încurcat. Toți au căzut în gol de aproximativ 70 de metri înălțime.

Dan Floroiu a decedat la locul accidentului.   Andreea Nica a fost dusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în stare critică și a murit câteva ore mai târziu.

Fata, în vârstă de 27 de ani, era portar al echipei de handbal feminin CSM Unirea Slobozia și se programase pentru primul salt cu parașuta după ce echipa sa pierduse un meci.

Cel de-al treilea parașutist implicat în accident, instructorul Adrian Constandache se află internat în stare critică la Terapie Intensivă, la spitalul Floreasca din Capitală.

Familia sa le cere persoanelor să doneze sânge pentru a ajuta la salvarea acestuia.

 

 


Ultimele stiri
Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…

Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…