Confidenţialitate


Dorneanu, CCR: Nu hotărârea Curţii Constituţionale a stat la baza revocării Laurei Kovesi


Dorneanu, CCR: Nu hotărârea Curţii Constituţionale a stat la baza revocării Laurei Kovesi

Preşedintele Curții Constituționale susține că în sentința obținută de Laura Kovesi la Curtea Europeană “nu există nicio critică la adresa Curţii Constituţionale”.

“I-aş ruga pe toţi care vor să analizeze obiectiv decizia CEDO, în raport de Curtea Constituţională, să observe următorul lucru: n-am fost noi atacaţi de doamna Kovesi, nu noi am figurat parte acolo, iar cine citeşte cu obiectivitate şi fără părtinire decizia CEDO să vadă că nu o să găsească nicio critică la adresa deciziei Curţii Constituţionale sau a activităţii Curţii Constituţionale şi o să vadă, în esenţă, că nu decizia Curţii Constituţionale sau o anumită conduită a Curţii Constituţionale a stat la baza deciziei”, a precizat Valer Dorneanu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, la baza deciziei au stat două articole din Convenţia Drepturilor Omului pe care le-a invocat şi Laura Codruţa Kovesi în sesizare, “care se referă la cu totul altceva”. ”Cine vrea să adâncească cercetările, să se uite la sesizare şi la decizie şi să o citească cu obiectivitate”, a adăugat Dorneanu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate Laurei Kovesi, marți, în procesul intentat de aceasta după destituirea de la șefia Direcției Anticorupție.

Actualul șef al Parchetului European a fost demis din fruntea DNA, la 9 iulie 2018, la presiunea guvernării PSD-ALDE și a unei decizii a Curții Constituționale.

Șeful statului a fost nevoit să semneze decretul revocării la acel moment, deși Klaus Iohannis își exprimase anterior susținerea față de Laura Kovesi.

În plângerea la CEDO, aceasta a susținut că a fost eliberată din funcție din cauză că și-a exprimat liber opinia, în mod public, față de reformele legislației penale inițiate de guvernarea de atunci și care, în opinia sa, au afectat sistemul judiciar.

În plus, a spus Laura Kovesi, decizia CCR nu a putut fi contestată.

CEDO a concluzionat că s-a încălcat, astfel, accesul la justiție.

În proces, Laura Kovesi nu a cerut despăgubiri din partea statului român.

După revocare, fosta șefă DNA s-a înscris în cursa pentru conducerea primului parchet european, competiție pe care a câștigat-o în septembrie 2019.

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează