Confidenţialitate


Donații de peste 4 milioane de euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din țară


Donații de peste 4 milioane de euro pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din țară

Peste 100.000 de persoane fizice și juridice au răspuns campaniei lansate de Asociația Dăruiește Viață, donând peste 4 milioane de euro pentru construirea primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, se arată într-un comunicat al asociației.

Suma este un record, fiind cea mai mare obținută până acum în urmă unei campanii de strângere de fonduri lansate de un ONG în România, în doar trei săptămâni, precizează asociația.

Anul 2017 a fost ultimul an în care companiile cu cifra de afaceri sub un milion de euro au mai putut redirecționa 20% din impozitul pe profit către un proiect al unui ONG.

Astfel, campania lansată la începutul lunii decembrie 2017 a mobilizat peste 1.200 de companii să devină fondatori ai primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România, prin „facilitatea fiscală 20%”.

Acestora li s-a alăturat o mare comunitate de donatori persoane fizice.

„Proiectul de construire a acestui spital a început încă din anul 2015, fiind pentru prima dată în România când un ONG construiește un spital de la zero, exclusiv din donații și sponsorizări”, se arată în comunicatul Asociației Dăruiește Viață.

Asociația a obținut toate avizele necesare și a dat startul lucrărilor efective în curtea Spitalului „Marie Curie” din București.

„Faza construcției efective este prevăzută să demareze la începutul lunii martie, în funcție de condițiile meteo, cu realizarea lucrărilor de structura”, mai precizează asociația.

Asociația Dăruiește Viață precizează că prin proiectele realizate a investit peste 6 milioane de euro în spitalele din România, modernizând și dotând în special secții de oncologie.

Persoanele fizice pot susține proiectele asociației prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, prin donații online, sau SMS.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează