Confidenţialitate


Dominic Fritz rămâne primar la Timișoara. Prefectul de Timiș l-a sancționat cu reducerea salariului cu 10%. PSD cere ANI, MAI şi Parchetului să intervină | AUDIO


Dominic Fritz rămâne primar la Timișoara. Prefectul de Timiș l-a sancționat cu reducerea salariului cu 10%. PSD cere ANI, MAI şi Parchetului să intervină | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Prefectul USR de Timiș l-a salvat astăzi pe Dominic Fritz de predarea mandatului de primar. Paul Fîntă, numit în funcția de prefect în urmă cu câteva săptămâni, la propunerea lui Dominic Fritz, a decis ca edilul Timișoarei să fie sancționat doar cu reducerea salariului cu 10% pentru șase luni, ca pedeapsă pentru conflictul de interese de care a fost acuzat primarul Fritz. 

UPDATE 17:00. PSD cere ANI, MAI şi Parchetului să intervină în cazul Dominic Fritz

PSD a cerut marți Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul prefectului de Timiş prin care primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost sancţionat disciplinar, dar şi Parchetului să deschidă o anchetă penală împotriva reprezentanţilor USR.

„PSD cere intervenţia urgentă a autorităţilor statului împotriva abuzurilor comise de USR în tentativa de a-l salva pe condamnatul Dominic Fritz. PSD condamnă categoric demersurile disperate ale reprezentanţilor USR din Parlament şi din administraţia locală de a-l scăpa cu orice preţ pe condamnatul definitiv Dominic Fritz de sancţiunile legale aplicabile primarilor găsiţi în conflict de interese”, a transmis PSD într-un comunicat.

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Chiar dacă, potrivit motivării sentinței Curții de Apel Timișoara, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, încă din 18 iunie lui Dominic Fritz ar fi trebuit să îi fie suspendat mandatul de primar, prefectul USR de Timiș a decis să își asume doar o sancțiune cu o penalizare de 10% pentru șeful său de partid.

Mai mult, Paul Fîntă susține că, în cazul în care Dominic Fritz va decide să se înscrie la alegerile din 2028, instituțiile statului vor avea datoria să verifice dacă va fi sau nu posibilă o candidatură.

Prefectul USR spune că nu i-a aplicat lui Dominic Fritz interdicția de a ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani, deoarece nu ar avea atribuții în acest sens.

Sancțiunea disciplinară aplicată astăzi vine ca urmare a condamnării definitive în procesul cu ANI, care a stabilit că primarul Fritz a fost în conflict de interese atunci când a înaintat un proiect de hotărâre în favoarea unui alt coleg de partid, consilierul local USR Răzvan Negrișanu, care îl împrumutase cu bani în campania electorală.

Actualul prefect de Timiș a fost numit în funcție după ce fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Elena Micicoi, numită tot de USR, și-a dat demisia fiind cercetată într-un dosar de fraude cu fonduri europene de către procurorii Parchetului European.


Ultimele stiri
Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează