Confidenţialitate


Doi senatori americani i-au scris premierului Dăncilă, îngrijorați de schimbarea lui Kovesi


Doi senatori americani i-au scris premierului Dăncilă, îngrijorați de schimbarea lui Kovesi

Senatorii americani John McCain şi Christopher Murphy i-au scris săptămâna trecută o scrisoare prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, exprimându-şi îngrijorarea faţă de demiterea procurorului-şef al DNA şi cerând guvernului de la Bucureşti să continue progresele în combaterea corupţiei – scrie Agerpres.

Republicanul McCain, din statul Arizona, care a publicat scrisoarea pe pagina sa de Internet www.mccain.senate.gov, este preşedintele comisiei pentru forţele armate a Senatului SUA şi fost candidat la preşedinţia Statelor Unite.

Colegul său, democratul Murphy, din Connecticut, este membru al comisiei senatoriale pentru relaţii externe.

Adresându-se premierului Dăncilă, cei doi precizează de la început: “Vă scriem astăzi despre lupta în curs de desfăşurare a României împotriva corupţiei. Ca susţinători puternici ai relaţiei dintre SUA şi România, am remarcat cu regret că preşedintele Klaus Iohannis a fost obligat recent prin decizia unei instanţe să o demită pe Laura Codruţa Kovesi, procurorul-lef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Deşi procedura judiciară este o problemă internă, cerem guvernului României să nu dea înapoi în lupta importantă împotriva corupţiei”.

“Rolul conducător al dnei Kovesi la Direcţia Anticorupţie a fost apreciat în întreaga lume ca o dovadă a angajamentului puternic al României de a combate corupţia. Concedierea ei, precum şi reformele judiciare recente şi propunerile legislative de dezincriminare a unor infracţiuni de corupţie ridică probleme îngrijorătoare privind voinţa guvernului dv. de a urmări penal infracţiunile financiare şi de a trage la răspundere oficiali de rang înalt”.

“Îmbunătăţirea transparenţei şi a responsabilităţii este un imperativ urgent de securitate naţională pentru toţi membrii alianţei NATO. Experienţa Ucrainei este un exemplu clar privind modul în care Rusia se foloseşte de mită şi corupţie pentru a slăbi guvernele din vecinătate şi a le face vulnerabile la influenţele externe – sau, în cazuri extreme, la invazia militară. Rusia şi intermediarii săi sunt implicaţi într-un efort activ de subminare a fermităţii noastre colective şi în denigrarea democraţiei, pentru a proteja puterea deţinută de Vladimir Putin. Naţiunile aliate trebuie să fie vigilente faţă de aceste ameninţări şi să apere integritatea instituţiilor noastre”.

“România a făcut progrese extraordinare după era comunistă. Nicio democraţie nu este perfectă, dar eforturile concrete anterioare de a stârpi corupţia ne-au asigurat că România este pe o traiectorie pozitivă. Demonstraţiile la care au participat recent mii de tineri români arată că aceştia se aşteaptă la continuarea acestui progres”.

“Apreciem angajamentul dv. personal de a îndeplini aceste aspiraţii şi suntem nerăbdători să aflăm cum intenţionează guvernul dv. să revigoreze lupta împotriva corupţiei”, arată în încheiere cei doi senatori.


Ultimele stiri
Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul?

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie

Neamț: Autocamion cuprins de flăcări în mers, în comuna Pipirig | VIDEO