Confidenţialitate


Doi aleși ai Puterii vor să abroge una din legile în baza cărora funcționează DNA


Doi aleși ai Puterii vor să abroge una din legile în baza cărora funcționează DNA

Doi parlamentari ai puterii, unul de la PSD și celălalt de la UDMR, și-au exprimat intenția de a da încă o lovitură dură DNA.

Și-au exprimat intenția de a abroga Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, lege care stă la baza întocmirii unui număr foarte mare de dosare de către procurorii anticorupție, inclusiv unle în care au fost acuzați politicieni.

Ieri, în Comisia Juridică de la Camera Deputaților, Marton Arpad și Eugen Nicolicea  au  argumentat că unele fapte incriminate in legea 78 din 2000 se regăsesc și în Codul Penal dar și în alte legi așa că actul normativ ar putea dispărea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Astlel, Marton Arpad, de la UDMR a declarat:“Avem niște legi speciale care se ocupă cu toate aceste problematici. Avem de exemplu Codul Penal. Codul Penal are capitole distincte pentru astfel de activități, care contravin, în viziunea Codului Penal, unei activități al unui funcționar public în sensul dat de Codul Penal. Mai avem și alt capitol care se ocupă cu alte activități care sunt asimilate faptelor de corupție. Si atunci, îmi pun întrebarea – dacă avem noi legsilatie privind spălarea de bani, bancară, penală, de ce mai avem nevoie de acest 78? Cea mai bună soluție ar fi abrogarea inregii legi așa cum este ea.

Tot ce avem în domeniul penal se regăsește în Codul Penal, ceea ce nu se regăsește în codul penal se regăseste în acea lege privind incompatibilitățile, avem nevoie de niște definiții ale unor fapte de comerț le avem în codul civil etc.

Repet – avem nevoie de legea 78? Haideți să o abrogăm și am rezolvat problema.”

Eugen Nicolicea, de la PSD, a răspuns: “Eu am înțeles, dacă vreți mai semnalez și eu deficiențe ale ei, spre exemplu, acolose vorbește despre o anumită infracțiune doar că agravantă și totuși pentru că este acolo și infracțiunea principala este în cod atunci determină practic competența… Nu avea ce să caute infracțiunea undeva și agravanta în altă lege.

Eu sunt de acord cu dumneavostră (…) , numai că nu dirijăm noi acuma ce se întâmplă la cod. Și pentru această chestiune când facem codul putem să facem operațiunile pe care le-ați spus dvs.”

Parlamentarii din Comisia Juridică au discutat ieri despre modificarea  legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie pentru că 16 parlamentari PSD au propus ca anumite fapte de corupție să fie pedepsite  doar dacă sunt săvârșite în scopul obținerii “pentru sine”, nu și pentru altul, cum prevede acum legea, și doar dacă bunurile și foloasele sunt de natură materială.

În timpul dezbaterii, deputatul PSD Eugen Nicolicea și cel al USR Stelian Ion au avut nenumărate dispute.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După această ședință, liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a atras atenția  că abrogarea legii 78/2000 ar duce la afectarea a  40% din activitatea DNA.

Actul normativ se referă inclusiv la infracțiuni comise în legătură cu folosirea fondurilor europene dar și cele făcute de de șefii de partide pentru influențarea activității unei instituții.

 


Ultimele stiri
Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…