Confidenţialitate


Documentele care demontează așa-zisa tăiere a finanțării de la patru spitale din București de către Primăria Sectorului 1


Documentele care demontează așa-zisa tăiere a finanțării de la patru spitale din București de către Primăria Sectorului 1

Europa FM a intrat în posesia mai multor documente prin care sunt demontate informațiile referitoare la presupusele tăieri de fonduri de către Primăria Sectorului 1 de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice.

”Sunt dezinformări care nu au legătură cu realitatea”, transmite Serviciul Imagine și Cultură al Primăriei Sectorului 1, care ne-a pus la dispoziție o serie de documente care arată cine administrează unitățile medicale.

În conformitate cu prevederile art. 1, alin (5) din Ordonanța nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local, ”Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea spitalele clinice și spitalele universitare sunt parte integrantă a domeniului public al județelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București și se dau în administrarea unităților sanitare respective prin hotărâre a consiliului județean, municipal sau local al sectoarelor municipiului București, după caz. Consiliile județene, municipale sau locale ale sectoarelor municipiului București nu pot percepe taxe și chirii asupra terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea spitalele clinice și spitalele universitare.”

În anul 2016, în urma unui control al Curții de Conturi, această instituție a stabilit, prin Măsura nr. 1 a Deciziei nr. 64/14.06.2016, menținerea nejustificată în administrarea Administrației Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice Sector 1 a imobilelor în care își desfășoară activitatea cele patru spitale clinice de urgență, solicitând în mod imperativ aplicarea art. 1, alin. (5) din Ordonanța nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local.

Prin Hotărârea Consiliului Local, prin care au fost transferate terenurile și clădirile aferente a patru spitale din administrarea Consiliului Local Sector 1 în adminstrarea unităților sanitare publice respective, nu a fost tăiată finanțarea acestora – legislația aplicabilă în materie neavând legătură cu situația patrimoniului imobiliar – ci a fost respectată o Decizie a Curții de Conturi și aplicate acte normative nerespectate de aproximativ 16 ani. Aceste fapte au fost reținute în mod repetat de către Curtea de Conturi, începând cu controlul din anul 2016, și continuând cu rapoartele ulterioare.

”Prin Hotărârea de ieri a Consiliului Local, prin care am transferat cele 4 spitale din administrarea noastră în adminstrarea unităților sanitare respective, nu am tăiat finanțarea acestora, nu am făcut decât să aplicăm legea, să respectăm o Decizie a Curții de Conturi și să punem în acord situația de fapt cu situația de drept. Aceste spitale trebuiau să fie transferate din administrarea Sectorului 1 în administrarea unităților sanitare publice respective, de aproximativ 16 ani. Nu am tăiat nicio finanțare, am transferat doar patrimoniul imobiliar. Din neștiință sau rea-voință, de ieri încoace am asistat la un concurs de știri sau opinii pe acest subiect, care mai de care mai false sau mai pe lângă subiect”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Finanțarea celor patru spitale, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, s-a rezumat în ultimii ani la plata parțială a unor facturi de utilități.

”Actul administrativ nu impactează schimbarea regimului legal al finanțării acestor spitale, continuând să fie aplicabile dispozițiile Hotărârii de Guvern cu nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit acestui act normativ, toate aceste patru spitale se află în subordinea Ministerului Sănătății, fiind finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, putând primi și sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condițiile legii”, precizează reprezentanții Primăriei Sectorului 1.

Documentele care demontează așa-zisa tăiere a finanțării de la patru spitale din București de către Primăria Sectorului 1Documentele care demontează așa-zisa tăiere a finanțării de la patru spitale din București de către Primăria Sectorului 1Documentele care demontează așa-zisa tăiere a finanțării de la patru spitale din București de către Primăria Sectorului 1


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”