Confidenţialitate


Documentele autostrăzii Comarnic-Brașov, verificate de corpul de control al ministrului Transporturilor


Documentele autostrăzii Comarnic-Brașov, verificate de corpul de control al ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor anchetează, prin corpul său de control, problemele autostrăzii Comarnic-Brașov. Autostrada există ca proiect de 12 ani, însă construcția ei integrală a tot fost amânată, parteneriatele public-private încheiate în acest scop căzând unul după altul.

Mai exact, Corpul de Control al Ministerului Transporturilor verifică la Compania Națională de Autostrăzi documentele legate de tronsonul Comarnic-Braşov.

Controlul urmează să evidențieze clar motivele anulării în trei rânduri a procedurii de atribuire a concesiunii.

Inspectorii au solicitat și date privind două loturi din autostrada Comarnic-Brașov, respectiv cele de la capetele acesteia.

În cazul primului lot, constructorul s-a retras din licitație chiar dacă avea singura ofertă depusă și acceptată de către companie. La al doilea lot, compania nu a desemnat nici o ofertă câștigătoare, deși au existat mai multe depuse în licitație.

Se mai verifică și contractele de asistență financiară, juridică și tehnică, în valoare de peste 13 milioane de lei, încheiate pentru construcția aceleiași autostrăzi.

Începând cu 2004, au existat trei tentative de concesiune, dar niciuna nu a fost finalizată. Totuși, în cei 12 ani, statul român a cheltuit peste 32 de milioane de lei cu acest proiect.

Un alt obiectiv al acțiunii inițiate de actualul ministru al Trasporturilor, Răzvan Cuc, este să afle cum s-au acordat primele pentru repararea lotului 3 din Sibiu-Orăștie angajaților companiei implicați în reparația gropilor de pe acest segment.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează