Confidenţialitate


„Doctor Strange”, povestea unui nou super-erou Marvel – VIDEO


„Doctor Strange”, povestea unui nou super-erou Marvel – VIDEO

Filmul „Doctor Strange”, produs de Studiourile Marvel, spune povestea fascinantului doctor Stephen Strange şi a întâlnirii lui cu magia, având o distribuţie de top, care îi include, printre alţii, pe Benedict Cumberbatch, Tilda Swinton, Rachel McAdams şi Mads Mikkelsen.

În regia lui Scott Derrickson, filmul spune povestea transformării prin care trece Doctor Strange (Benedict Cumberbatch), un om al raţiunii care se trezeşte într-o lume ocultă, plină de misticism, în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

Filmul „Doctor Strange” este distribuit de Forum Film România şi rulează în cinematografele din toată ţara.

Benedict Cumberbatch, un doctor spectaculos

În rolul doctorului Strange îl regăsim pe actorul Benedict Cumberbatch, care dă o notă mistică personajului. Potrivit producătorului Kevin Feige, Cumberbatch a fost cea mai bună alegere pentru acest rol care presupune o prezenţă ieşită din comun şi un actor spectaculos şi foarte versatil. „Faptul că Benedict Cumberbatch a acceptat să joace acest rol e pentru noi o mare bucurie, mai ales că e un actor entuziasmat că a intrat în universul Marvel. E un actor minunat.”

Iar regizorul Scott Derrickson completează că actorul are o ferocitate a inteligenţei, dublată de o profunzime a sentimentelor, care se potriveşte perfect personajului. Cumberbatch spune că ceea ce l-a încântat la Doctor Strange este că acesta e un „om lovit care poate să renască într-un super-erou angajat în lupta sa. În plus, această transformare este presărată de momente amuzante, de acţiune, de dramă. Toate aceste elemente mă atrag profund.”

În rolul protagonistei o găsim pe Rachel McAdams, care îi dă viaţă doctorului Christine Palmer, colegă şi prietenă cu Strange. Ea e cea care îşi dă seama, odată ce medicina se dovedeşte limitată în restaurarea aptitudinii de a opera a lui Strange, că acesta are nevoie să se redescopere dintr-un alt unghi.„Ador felul în care se fac filmele la studiourile Marvel, mai ales că ai şansa să lucrezi cu cei mai buni dintre cei mai buni. Totul e la un nivel superprofesionist şi ţi se oferă suficient timp să faci totul să arate fantastic. E cinematografie de înaltă calitate,iar asta mă încântă nespus”, spune actriţa.

Tilda Swinton, într-un rol memorabil

În rolul Celei Antice (The Ancient One), un personaj înţelept cu o vârstă seculară, care păzeşte secretele artelor mistice de sute de ani, apare Tilda Swinton, cunoscută pentru rolurile sale excentrice.Echipa de producţie îşi dorea ca actorul/actriţa care dă viaţă personajuluisă aibă calitatea de a părea dintr-o altă sferă. Tilda Swinton a fost prima alegere, iar actriţa a acceptat imediat oferta Marvel. „Să pătrund în universul Marvel este pentru mine ca şi cum aş fi primită într-o familie din care îmi doream să fac parte. În plus, Cea Antică e un personaj incredibil, irezistibil. Iar filmul te introduce într-o lume nouă a magiei şi a dimensiunilor alternative. E despre mintea noastră şi capacitatea noastră de a proiecta realitatea după propriile gânduri. E despre curbarea lucrurilor, dar nu despre distrugerea lor. Iar ceea ce îmi place la nebunie la Marvel este că echipele de producţie caută mereu să experimenteze cu tehnologia”, spune actriţa.

„Cea Antică are o privire fluidă greu de explicat. Nu poţi spune dacă e tânără sau bătrână, e pur şi simplu fără vârstă. Are cicatrici pe cap, ceea ce indică o viaţă foarte lungă, putere de supravieţuire şi o istorie plină de războaie intense. Duritatea acestui detaliu e compensată de o prezenţă tandră. E un personaj dual, pe de o parte îţi poate servi o ceaşcă cu ceai, pe de alta e unul dintre cei mai duri războinici”, își descrie rolul Tilda Swinton.

La polul opus, mai spune actriţa, se află Doctor Strange, care ajunge dintr-o întâmplare în enclava Kamar-Taj, o lume modernă, mult peste puterea de pricepere a unui om dedicat ştiinţei şi medicinei. Aici o cunoaşte pe Cea Antică, care e o prezenţă remarcabilă încă de la prima interacţiune: poartă haine ce aduc un pic cu vestimentaţia din Egiptul antic, dar şi cu robele călugărilor budişti. Un rol semnificativ la crearea costumelor Celei Anticel-a jucat designerul Haider Ackermann, în ale cărui colecţii a găsit echipa de producţie inspiraţie. „Look-ul Celei Antice e o combinaţie de stiluri cu rezonanţă istorică şi prezenţă modernă”, spune Tilda.

Distribuţia de excepţie este completată de: Mordo, ucenicul Celui Străvechi, care este interpretat de Chiwetel Ejiofor, şi el un fan al benzilor desenate Marvel, cu care a crescut. Benedict Wongîi dă viaţă lui Wong, paznicul vastei biblioteci pline de volume mistice din enclava Kamar-Taj unde sălăşluieşte Cea Antică. În rolul răufăcătorului Kaecilius apare Mads Mikkelsen, iar din distribuţie mai fac parte şi Benjamin Bratt, în rolul lui Jonathan Pangborn, Michael Stuhlbarg ca Doctorul Nic West,şi Scott Adkins ca fanul înfocat al lui Kaecilius.


Ultimele stiri
Conducerea PSD se reuneşte pentru a analiza scenariile privind formarea unui nou guvern. Ce variante sunt pe masă…

Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)