Confidenţialitate


Doar anumite facultăți vor organiza anul acesta examen de admitere, din cauza pandemiei


Doar anumite facultăți vor organiza anul acesta examen de admitere, din cauza pandemiei

​​​Admiterea la facultățile din cadrul Universității din București se va face în funcție de notele de la bacalaureat, dar și de notele la anumite materii din din timpul liceului.

Excepție face Facultatea de Drept a Universității din București, unde examenul de admitere va avea loc pe 22 iulie.

Astfel, celelalte facultăți intenționează să ia în calcul, la admitere, fie rezultatele de la bacalaureat, fie o medie între acestea și notele la anumite discipline din timpul anilor de liceu.

Deocamdată, nu a fost luată o decizie. Facultățile analizează în prezent dacă vor ține cont și de mediile din liceu, așa cum a sugerat Ministerul Educației.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj nu ar vrea să renunțe la examenul de admitere. Așa că acesta va fi susținut fie online, fie în varianta tradițională, ce presupune prezentarea candidaților în sălile de examen, dar, în aceste condiții, admiterea ar avea loc în condiții sporite de siguranță și cu câteva luni întârziere, față de cum era de obicei.

La Universitatea de Vest din Timișoara, doar la facultățile vocaționale, se va da examen de admitere. Celelalte vor lua în calcul media de la bacalaureat și nota obținută la bacalaureat la o anumită disciplină, în funcție de specializare, aceasta din urmă având o pondere mai de până la 70 la sută din nota finală, la admitere.

Indiferent de facultate, înscrierile se vor face anul acesta, online.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează