Confidenţialitate


Doar 1.500 de teste de coronavirus sunt în centrele de testare


Doar 1.500 de teste de coronavirus sunt în centrele de testare

Ministerul Sănătății confirmă că cele 10 mii de teste despre care spunea ministrul Sănătăţii că sunt în centre, sâmbătă, nu au ajuns, de fapt, în centre, nici până acum. În cele șapte centre de testare sunt doar 1.524 de teste, iar cele 10 mii despre care vorbea ministrul Sănătăţii la audierile din Parlament, sunt pe drum.

Până acum, în trei săptămâni de la confirmarea primului caz, au fost făcute trei mii de teste, iar 158 au ieşit pozitiv. În acest ritm, nici cele 10 mii de teste nu vor fi de ajuns pentru a confirma bolnavul cu numărul 2001, care ar marca trecerea României în scenariul maxim, scenariul 4 al crizei.

Secretarul de stat Nelu Tătaru a explicat, la Europa FM, că în România pot fi făcute 1.200 de teste pe zi. Dacă s-ar fi folosit capacitatea laboratoarelor, s-ar fi făcute peste 20 de mii de test în cele 3 săptămâni. Statul nu a avut însă, de la început, atât de multe teste. Şi nici nu va avea curând.

Sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, declara în Parlament că avem 10 mii de teste. Nici atunci, nici astăzi, după două zile, aceste teste nu sunt, de fapt, în centrele de testare. Secretarul de stat Nelu Tătaru spune că 5 mii vor ajunge astăzi, alte 5 mii vor ajunge mâine, dar unele dintre ele nici măcar nu sunt în ţară, la trei zile după declaraţia ministrului.

În comunicarea oficială, Ministerul Sănătăţii pune la un loc testele de diagnosticare (testele moleculare) şi testele rapide, deşi cele rapide sunt utile doar pentru a verifica dacă un bolnav deja pozitiv s-a vindecat între timp, nu pentru a vedea dacă cineva are sau nu virusul pentru a-l diagnostica şi a-l include în categoria cazurilor confirmate.

10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară și alte 40.000 de teste rapide achiziționate de către Compania Unifarm SA sunt distribuite săptămâna aceasta către unitățile sanitare, pe bază de comandă.”, potrivit anunțului Ministerului Sănătății.

Secretarul de stat Nelu Tătaru a explicat, însă, la Europa FM, că testele rapide nu au relevanţă pentru confirmarea cazurilor. El a declarat că, după cele 10 mii de teste pentru diagnosticare care ar veni astăzi şi mâine, ar urma să fie cumpărate alte 20 de mii. Nu a putut preciza însă când anume vor ajunge în ţară.

În spaţiul public există îngrijorarea provocată de numărul mic de persoane testate, care alimentează temerea că, în realitate, coronavirusul ar fi mult mai răspândit în România decât arată datele oficiale care au la bază un număr atât de mic de teste făcute, 3.200.

Pentru comparaţie, în vreme ce în România sunt testate 183 de persoane la un milion de locuitori, în Italia, sunt testate 1.400 de persoane la un milion de locuitori.


Ultimele stiri
Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…