Confidenţialitate


DNA reactioneaza la anuntul premierului Victor Ponta


Este obligatorie administrarea probelor, susține DNA într-un comunicat. La finalizarea urmăririi penale, vârsta și poziția socială a suspecților reprezintă criterii care pot fi avute în vedere, însă până atunci administrarea tuturor mijloacelor de probă este obligatorie.

‘

‘

DNA Pitești face cercetările într-un dosar care vizează acordarea pensiilor pentru handicap sau pe caz de boală. Presa a relatat despre sinuciderea unor persoane depistate cu nereguli în dosarele de pensionare.

‘

Când va trebui să decidă între trimiterea în judecată, renunțarea la urmărire penală sau clasarea cazului, procurorul va putea ține cont de vârsta, poziția socială a suspecților și pericolul social concret al faptelor. Însă până atunci, urmărirea penală trebuie să respecte cu strictețe dispozițiile Codului de procedură penală, care nu permit aplicarea facultativă a acestor reguli. Este obligatorie administrarea tuturor mijloacelor de probă necesare pentru stabilirea completă a situației de fapt, se arată într-un comunicat transmis de Direcția Anticorupție. Astfel, audierile au loc pentru aflarea adevărului.

‘

Persoanele care au dat bani și nu au denunțat acest lucru au calitatea de suspect sau inculpat, susține DNA.

‘

În acest dosar, au fost arestate preventiv două doctorițe de la Casa Județeană de Pensii Argeș, pentru luare de mită de 500 și respectiv 600 de ori în doar 4 luni. Primeau între 100 și 200 de lei de la persoanele care veneau la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical.


Ultimele stiri
CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…

Cine va fi următorul James Bond. Trei actori britanici, în cursa pentru rolul agentului 007 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează