Confidenţialitate


DNA: Percheziții la 50 de adrese. Două sunt sedii ale unor instituții publice


DNA: Percheziții la 50 de adrese. Două sunt sedii ale unor instituții publice

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016- august 2017.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, detalii suplimentare vor fi oferite atunci când împrejurările vor permite, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit unor surse Europa FM, perchezițiile vizează acte de corupție din sistemul sanitar.


Ultimele stiri
Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…

Arad: Primăria Pecica a cumpărat o dronă care ar fi trebuit să-i depisteze pe cei care depozitează gunoiul…

Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO

Academia Europa FM. Cum transformăm școala într-un spațiu sigur pentru copiii noștri?

Cât de des putem pune carne de pui în farfuria copilului și ce contează, de fapt, când o…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează