Confidenţialitate


DNA face plângere la Parchetul general în legătură cu înregistrările Kovesi


Înregistrările cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu sunt autentice, ci conţin ”o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conţinutul real al afirmaţiilor” făcute de Kovesi în diverse împrejurări, cum ar fi şedinţe publice ori şedinţe de lucru cu procurorii secţiilor operative, arată DNA, care precizează că a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparțin procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și anumite expresii licențioase pe care nu le-a folosit și nu le folosește.

Comunicatul DNA dă și câteva exemple în acest sens:

„Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să “decapați” instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea.”
„Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!”
„Eu după decizia Curții Constituționale mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuși presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante”
„Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ și Curtea a venit și… aoleu, mânca-ți-aș gura… Pățesc că (…) de la Constanța…..”

În consecință, se menționează în comunicat se menționează că Direcția Națională Anticorupție a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a aprecia asupra necesității sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 alin. 2 Cod penal, respectiv inducerea în eroare a organelor judiciare.

Sesizarea a fost întemeiată – scrie DNA – pe faptul că înregistrările ce conțin un amestec de fragmente reale cu sintagme obținute prin colaționare riscă să conducă la acreditarea unei idei false și anume că procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcționeze ancheta într-un anumit sens.

Pe de altă parte, procurorii Direcției Naționale Anticorupție s-au sesizat din oficiu sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, respectiv folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la ședințele cu procurorii din secțiile operative se discută aspecte ce țin de managementul intern al acestei unități de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicității.

Totodată, Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au sesizat și Inspecția Judiciară, exprimându-și convingerea că în cadrul Inspecției Judiciare se pot efectua verificări, având în vedere că respectiva compilație de înregistrări a fost confecționată și utilizată în scopul evident de a crea o percepție falsă față de modul în care se desfășoară activitatea Direcției Naționale Anticorupție și în scopul de a slăbi capacitatea acesteia de a a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de lege.


Ultimele stiri
România în Direct. Acord pe concedieri, pensii speciale și Trump. Se mișcă lucrurile?

Țepe cu apartamente de închiriat în București. Cum au înșelat doi bărbați mai multe persoane | AUDIO

Peste trei tone de droguri au fost capturate în 2025 de DIICOT. Stupefiantele provin mai ales din Europa…

JO de iarnă. Reprezentanta României la patinaj artistic, Julia Sauter, va evolua joi seară în programul liber |…

Un hacker din Spania a fost arestat după ce s-a descoperit că s-a cazat la un hotel de…

Trupa de rock U2 a lansat mai multe piese în care apar teme precum războiul, violenţa şi politica:…

Șeful DSU, lămuriri după criticile apărute privind ora la care a fost emis mesajul Ro-Alert pentru București și…

Proiectul de lege prin care sălile de jocuri de noroc pot funcționa doar cu acordul autorităţilor locale, inclus…

Galați: Circulație rutieră restricționată joi pe 13 segmente de drumuri județene. Echipajele de deszăpezire acţionează în teren |…

Președintele Nicuşor Dan participă astăzi la prima reuniune a Consiliului pentru Pace de la Washington. Ce state au…