Confidenţialitate


DNA cere închisoare cu executare pentru Ponta și Șova, în dosarul Turceni-Rovinari


DNA cere închisoare cu executare pentru Ponta și Șova, în dosarul Turceni-Rovinari

Un procuror DNA a cerut marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului premier Victor Ponta la închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Cererea procurorului a fost făcută astăzi, la ultimul termen al judecării dosarului “Rovinari – Turceni“.

Reprezentantul DNA a mai cerut ca pedepsele aplicate lui Ponta să nu fie nici minime, nici maxime, ci să fie orientate spre mediu.

“Pedepsele să fie orientate spre mediu, iar ca modalitate de executare să fie cu privare de libertate”, a spus procurorul.

De asemenea, procurorul a solicitat condamnarea fostului senator Dan Şova la închisoare cu executare pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. În cazul acestuia, procurorul a cerut ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală.

În plus, DNA a mai cerut confiscarea de la Victor Ponta a mai multor sume de bani primite de la firma de avocatură “Şova şi Avocaţii” şi plata de către inculpaţi a prejudiciului din dosar.

Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.

În dosar mai sunt judecaţi fostul senator Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ”Şova şi Asociaţii”, Laurenţiu Ciurel, fost director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ”Şova şi Asociaţii” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează