Confidenţialitate


DNA cere CSM sa sesizeze Curtea Constitutionala, dupa ce Senatul nu a avizat ieri cererea de arestare a lui Dan Sova


Procurorii spun că Senatul trebuia să adopte ieri fie o hotărâre de admitere, fie o hotărâre de respingere a solicitării, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult DNA spune că soluționarea cererii a venit printr-o simplă comunicare trimisă de președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu ministrului Justiției. Acest lucru, adaăugă procurorii, este neconstituțional și echivalează cu refuzul de a se pronunța asupra cererii.

În cazul lui Dan Şova, au fost înregistrate 79 de voturi ‘pentru’ arestare și 67 ‘împotriva’, dar conducerea Senatului a anunțat că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor.

DNA spune însă că, printr-o decizie a Curții Constituționale din 2008, astfel de cereri ar trebui adoptate cu majoritatea simplă a parlamentarilor prezenți.

Procurorii mai spun că prin refuzul adoptării unei hotărâri cu privire la cererea în cazul lui Dan Şova, Senatul României ‘a blocat activitatea organelor judiciare, prin omisiunea de a-şi îndeplini atribuţiile stabilite prin Constituţie.


Ultimele stiri
Consultările pentru desemnarea unui prim-ministru au luat sfârșit. Nicușor Dan va anunța la 21:00 noua nominalizare | VIDEO

Prețul zahărului, la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani. Producția globală a fost afectată de…

România pregătește reluarea exporturilor de oi către Libia. ANSVSA negociază și cu alte state | AUDIO

Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează