Confidenţialitate


DNA cere arestarea lui V. Hrebenciuc si I. Adam pentru a nu influenta martorii


În referatele pe care DNA le-a trimis Camerei pentru încuviințarea arestării lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam în dosarul retrocedărilor se arată că această măsură este proporțională cu gravitatea acuzației. Deputații PSD sunt urmăriti penal în dosarul retrocedarilor ilegale de păduri, fiind acuzati de constituirea unui grup infracţional organizat, care ar fi prejudiciat statul cu 300 de milioane de euro.

În documentele ajunse pe masa deputaților juriști, cei care trebuie să dea un aviz cererii DNA, se arată care sunt probele pe baza cărora se solicită ridicarea imunității. E vorba despre denunțuri, interceptări, dar și documente ce demonstrează că Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam ar fi contribuit la retrocedarea ileagala a 43.000 de hectare de pădure.

Potrivit anchetatorilor, in cazul în care cei doi ar fi cercetați în libertate există riscul real al influențării martorilor dar și a altor persoane implicate în dosar, având în vedere că acum procurorii DNA nu au reușit să stabilească ce rol avea fiecare dintre persoanele implicate în acest caz.

Procurorii susțin că este regretabil că tocmai persoane care trebuie să aplice și să respecte legea pun umărul la nerespectarea acestora.


Ultimele stiri
Reacția ministrului Radu Miruță, după amenințările Teheranului: „Există certitudinea că scutul de la Deveselu apără România, inclusiv împotriva…

Bugetul Ministerului Sănătății a primit avizul în Comisiile de Sănătate reunite din Parlament. Alexandru Rogobete: „Mă aștept la…

Arhiepiscopia Tomisului a dat în judecată Primăria Constanța pentru a deveni proprietara vilei arhierești. Arhiepiscopul Teodosie: „Am găsit…

Președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, Zeno Daniel Sustac: „Este o ruptură gigantică între profesori și sindicate”. De ce…

Sorin Grindeanu amenință cu alegeri anticipate dacă nu îi sunt aprobate măsurile sociale propuse în buget: „Putem decide…

Iranul susţine că poate duce războiul cu SUA şi Israel cât timp va fi necesar. Purtătorul de cuvânt…

Viorel Cerbu, avizat în unanimitate de CSM pentru conducerea DNA. Blocaj la vot pentru Marius Voineag și Alex…

Aripa istorică a Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida” se redeschide la finalul lunii, după un amplu proces de restaurare…

O nouă specie de dinozaur gigantic, descoperită în Brazilia. Dasosaurus ajungea la 20 de metri lungime | AUDIO

Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus 10 ani fără permis de conducere: „Fapta este prescrisă și…