Confidenţialitate


DNA cere al treilea mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă


DNA a cerut încă de vineri, instanţei supreme, emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care acesta este judecat alături de fostul primar din Ploieşti, Iulian Bădescu.

Acesta ar putea fi al treilea mandat de arestare pentru fostul deputat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va lua în discuţie cererea procurorilor pe 09 mai.

În acest dosar, fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi spălare de bani.

Procurorii susţin că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

După ce a fugit din țară, pe numele lui Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă, date de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel Ploiești.

Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autoritățile române încearcă să îl extrădeze.

Conform site-ului instanței supreme, cererea de emitere a celui de-al treilea mandat arestare a fost depusă pe 21 aprilie și are ca termen de soluționare data de 9 mai.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează