Confidenţialitate


DNA a trimis obiecțiile privind raportul întocmit de Inspecția Judiciară


DNA a trimis obiecțiile privind raportul întocmit de Inspecția Judiciară

Direcția Națională Anticorupție a transmis luni obiecțiile asupra raportului întocmit de Inspecția Judiciară în urma controlului privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea DNA.

“În continuare, inspectorii judiciari urmează să formuleze un răspuns la aceste obiecții, iar raportul, împreună cu obiecțiile, urmează să fie transmis până pe 6 octombrie Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Pe 26 septembrie, Inspecția Judiciară anunța că a finalizat raportul cu obiecțiuni privind rezultatele controlului la Direcția Națională Anticorupție, precizând că acesta a fost transmis DNA pentru a formula obiecții până pe data de 2 octombrie.

În data de 17 iulie, Inspecția Judiciară a început controlul la DNA privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea Direcției, verificare ce urma a fi efectuată în perioada 17 iulie — 11 august. Ulterior, IJ a decis să prelungească verificarea până pe 25 august, având în vedere că volumul de activitate real îl depășea pe cel previzionat de inspectori.

În planul de control se preciza că ar fi urmat să fie efectuate controale privind eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea parchetelor, ce decurg din legi și regulamente, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurori și personalul auxiliar de specialitate de la parchetul de pe lângă o curte de apel și parchetele arondate, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală. De asemenea, urmau a fi efectuate controale tematice privind verificarea măsurilor luate de către procurori și conducerile parchetelor în vederea soluționării dosarelor mai vechi de 5 ani, precum și verificarea măsurilor luate de procurori pentru soluționarea dosarelor mai vechi de 2 ani, inclusiv recuperarea prejudiciilor și aplicarea confiscării extinse, care au ca obiect următoarele infracțiuni: evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, corupție, infracțiuni silvice și contra mediului, conflict de interese.

În plus, IJ anunța verificări și în legătură cu practica parchetelor privind renunțarea la urmărirea penală și modul de soluționare a dosarelor mai vechi de 2 ani având ca obiect infracțiuni contra persoanei ca urmare a culpei medicale.

Alte aspecte avute în vedere la controalele de fond ale Inspecției Judiciare ar fi urmat să vizeze verificarea organizării și coordonării eficiente a activității, a comportamentului și comunicării, a asumării responsabilităților și a aptitudinilor manageriale — repartizarea procurorilor pe sectoare de activitate, repartizarea personalului auxiliar de specialitate și a celorlalte categorii de personal, repartizarea echilibrată a lucrărilor, dotarea tehnico-materială și informatică, condițiile în care procurorii, personalul auxiliar de specialitate și personalul contractual își desfășoară activitatea.

Totodată, potrivit planului, urmau să fie verificate comportamentul și comunicarea cu procurorii, lucrătorii de poliție judiciară, specialiștii, personalul auxiliar, personalul contractual, judecătorii, justițiabilii, ceilalți participanți la procesul penal și alte instituții; relația cu mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public din cadrul parchetului și transparența actului de conducere; respectarea principiului repartizării pe criterii obiective a cauzelor.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…