Confidenţialitate


DNA a cerut judecătorilor ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosarul


DNA a cerut judecătorilor ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosarul

DNA a cerut luni judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ascultarea în sala de judecată a interceptărilor din dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat în primă instanţă într-un dosar de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

Instanţa supremă a reluat luni judecarea apelului declarat de DNA în dosarul lui Greblă.

Reprezentantul DNA a solicitat, ca probe, reaudierea a 28 de martori, motivând că declaraţiile date de aceştia în timpul urmăririi penale conţin aspecte diferite faţă de cele date la instanţa de fond.

De asemenea, procurorul a solicitat să fie luate în considerare mai multe articole din presa locală privind participarea lui Toni Greblă la campania electorală din 2012.

În plus, procurorul a cerut ascultarea tuturor înregistrărilor de la dosar, fiind nemulţumit de faptul că judecătorii de la instanţa de fond au apreciat aceste convorbiri ca fiind “simple declaraţii banale, prieteneşti”.

Toni Greblă şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar au anunţat că nu mai doresc să fie audiaţi în sala de judecată.

Judecătorii au rămas în pronunţare pe cererea de probe noi, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru 25 martie.

DNA susţinea că, în perioada 2010 – 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 de lei; materiale electorale pentru campania privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-ar fi promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici – din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale – să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.


Ultimele stiri
Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO