Confidenţialitate


Dispută sindicate – Ministerul Educației: Câte școli se comasează & se închid, câte posturi pentru profesori dispar?


Dispută sindicate – Ministerul Educației: Câte școli se comasează & se închid, câte posturi pentru profesori dispar?

Ministerul Educației se pregătește de comasarea claselor cu puțini elevi.

Măsura este luată pentru ca școlile să le poată plăti profesorilor salariile majorate din această lună.

Fiecare școală este finanțată în funcție de numărul de elevi (Ministerul Educației stabilește, în fiecare an, un cost minim pentru un elev și în funcție de acesta acordă fonduri fiecărei școli).

În unele cazuri se vor face comasări, dar măsurile ar putea să meargă chiar și până la închiderea unor școli din mediul rural, unde numărul mic al elevilor nu mai poate susține funcționarea respectivelor unități (elevi puțini înseamnă bani puțini primiți de la Ministerul Educației).

Liderii sindicatelor din învățământul preuniversitrar reclamă că Ministerul face presiuni asupra inspectoratelor școlare fără a lua în calcul interesul elevilor și al cadrelor didactice.

Președintele Sindicatului „Spiru Haret”, Marius Nistor:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei mai afectați ar urma să fie elevii din mediul rural. Este vorba însă și de profesori ale căror norme trebuie completate cu ore la alte școli sau care vor dispărea complet.

Președintele Sindicatului „Alma Mater” spune că va avea astăzi o discuție pe această temă cu ministrul Educației, Liviu Pop. Anton Hadăr admite că sunt cazuri de școli cu un număr extreme de redus de elevi care nu-și pot asigura finanțarea.  El susține însă analiza trebuie făcută atent, iar problema rămâne subfinanțarea educației.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Inspectoratele școlare au informat recent directorii de școli că trebuie să ia măsuri pentru a se încadra în buget inclusive cu plata salariilor. Semnalul a venit de la Ministerul Educației.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, ministrul Liviu Pop a negat că se vor închide școli cu personalitate juridică, dar nu a făcut deocamdată nicio referire la corpuri de clădire care aparțin, mai alșes în sate, de alte unități școlare.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează