Confidenţialitate


Dispută privind decesul asistentei medicale infectate cu coronavirus la Botoșani | AUDIO


Dispută privind decesul asistentei medicale infectate cu coronavirus la Botoșani | AUDIO

Decesul unei asistente medicale din Botoşani naşte controverse. Iniţial, autorităţile au anunţat că asistenta, în vârstă de 46 de ani, a murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus.

Apoi, s-au răzgândit, fără a anunţa, însă, o altă cauză a decesului. Colegii asistentei sunt revoltaţi și hotărâţi să-i facă dreptate femeii, inclusiv să dea în judecată Ministerul Sănătăţii.

Mai exact, iniţial, asistenta medicală Lenuţa Buta a fost decesul cu numărul 1178 din cauza COVID-19. Aceasta a lucrat la secţia de boli infecţioase a Spitalului Județean Botoşani, unde s-a infectat. Femeia ar fi al 14-lea cadru medical răpus de COVID-19.

După mai bine de două săptămâni de spitalizare şi tratament, două teste au ieşit negative. Este motivul pentru care Institutul de Sănătate Publică a retras drept cauză a morţii COVID-19, deşi femeia nu suferea de alte boli.

Preşedintele Sindicatului “Solidaritatea sanitară”, Daniel Bulboacă:

“Considerăm că suntem obligați să-i facem dreptate, pentru că în felul ăsta recunoaștem meritele celor din linia întâi. În felul ăsta, familia ei poate să beneficieze inclusiv de ajutorul de înmormântare și, ulterior, copilul primește 75% din salariul colegei decedate, până la împlinirea vârstei de 18 ani.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Asistenta medicală a murit la Spitalul de boli infecţioase din Iaşi, unde fusese transferată. Directoarea Spitalului, Carmen Dorobăţ:

“Faptul că afectarea pulmonară deosebit de gravă nu a putut fi reechilibrată, în opinia mea, este urmarea faptului că, deși virusul nu a mai existat în organism ca urmare a tratamentului, a avut timp să facă leziuni de ordin structural la nivelul plămânului, care să nu poată fi reparate într-o perioadă atât de scurtă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează