Confidenţialitate


Discuții între președintele Joe Biden și secretarul general al NATO, la Washington


Discuții între președintele Joe Biden și secretarul general al NATO, la Washington

Secretarul general  al NATO, Jens Stoltenberg, discută astăzi și mâine, la Washington, cu președinele SUA, Joe Biden, secretarul american al Apărării și alți oficiali despre summitul Alianței ce începe peste o săptămână, la Bruxelles.

Discuțiile au loc chiar înainte ca liderul de la Casa Albă să vină, pentru prima data în calitate de președinte al SUA, în Europa.

Biden urmează să participe la Summitul G7, cel al NATO, iar apoi, tot în Europa, se va întâlni cu președintele Rusiei.

Într-un editorial publicat în ziarul Washington Post, președintele Statelor Unite prezintă poziția pe care o va avea la întâlnirile la cel mai înalt nivel din următoarele  zile, în Europa.

Astfel, Joe Biden împarte puterile lumii în două. Statele Unite și aliații săi europeni, de o parte și de cealaltă parte China și Rusia.

Președintele SUA anunță că, la final de pandemie COVID, Statele Unite vor trata problemele globale de pe poziția de primă putere mondială.

După ce în primele luni de mandat, s-a concentrat pe reducera efectelor pandemiei și înființarea de noi locuri de muncă, acasă, Joe Biden spune că acum, liderii lumii trebuie să lucreze împreună pentru recuperarea economică la nivel global.

Deja, miniștrii de Finanțe din țările G7, cele mai consolidate economic, au stabilit că marile corporații vor fi taxate în țările în care funcționează, cu 15%.

Liderul american mai spune că democrațiile lumii vor oferi o alternativă mai bună la infrastructura digitală, sanitară și de alte tipuri pe care o oferă China, principalul competitor al SUA.

În ceea ce privește securitatea europenilor, președintele american anunță că îi va asgura pe alianți că indifferent ce se va întâmpla, SUA vor veni în ajutor dacă partenerii din NATO vor fi atacați în vreun fel, inclusiv cibernetic,

Înainte de întâlnirea cu Vladimir Putin, Joe Biden transmite lumii că SUA nu vor negocia valorile democratice, le va apăra, mai ales că ele sunt legate de interesele Statelor Unite.

 


Ultimele stiri
Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…

Marș pentru siguranța femeilor, sâmbătă, în București și în alte orașe din țară. Organizatorii cer măsuri împotriva violenței…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează