Directorul Centrului Național Antiterorism din SUA a demisionat după ce a mărturisit că nu poate susține războiul din Iran. Mesajul pe care i l-a transmis lui Donald Trump
Sursa foto: Shutterstock
Directorul Centrului Național Antiterorism din SUA și-a anunțat demisia, la mai puțin de un de când a fost numit în această funcție de administrația Trump, relatează BBC. Joe Kent și-a motivat decizia prin împotrivirea asupra deciziei președintelui american Donald Trump de a lansa un război împotriva Iranului. După ce și-a pierdut soția într-un război, șeful demisionar al Centrului american Antiterorism susține că, următoarea generație nu poate fi trimisă „să lupte și să moară într-un război care nu aduce niciun beneficiu poporului american”.
Directorul Centrului Național Antiterorism din SUA a anunțat marți, pe rețelele de socializare, că părăsește funcția în care a fost numit vara trecută. Joe Kent a precizat că „nu poate, cu conștiința curată, să susțină războiul în curs din Iran”, aflat în a șaptesprezecea zi.
„După îndelungi reflecții, am decis să demisionez din funcția de director al Centrului Național Antiterorist, începând de astăzi. Nu pot susține, în deplină conștiință, războiul în desfășurare din Iran”, a scris pe contul său de X Joe Kent.
After much reflection, I have decided to resign from my position as Director of the National Counterterrorism Center, effective today.
I cannot in good conscience support the ongoing war in Iran. Iran posed no imminent threat to our nation, and it is clear that we started this… pic.twitter.com/prtu86DpEr
— Joe Kent (@joekent16jan19) March 17, 2026
În anunțul său, Kent i se adresează președintelui Trump printr-o scrisoare. Îi spune acestuia că Statele Unite au atacat Iranul mai degrabă la presiunile Irsaelului, nu pentru că acesta ar fi fost o amenințare inevitabilă pentru americani.
„Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru națiunea noastră și este clar că am declanșat acest război sub presiunea Israelului și a puternicului său lobby american. Susțin valorile și politicile externe pe care le-ați promovat în campaniile electorale din 2016, 2020 și 2024 și pe care le-ați pus în aplicare în primul dumneavoastră mandat. Până în iunie 2025, ați înțeles că războaiele din Orientul Mijlociu erau o capcană care a privat America de viețile prețioase ale patrioților noștri și a epuizat bogăția și prosperitatea națiunii noastre”, a transmis Joe Kent.
Acesta a spus că, după ce a luptat în 11 misiuni și și-a pierdut soția într-un război „fabricat de Israel”, nu poate susține ca următoarea generație să fie angrenată într-un război care o omoară și nu aduce niciun fel de beneficiu americanilor.
Joe Kent a fost numit șef al Centrului Antiterorism al Americii în luna iulie a anului trecut.





