Confidenţialitate


Directoarea unei grădinițe particulare, condamnată cu suspendare pentru agresarea unor copii


Directoarea unei grădinițe particulare, condamnată cu suspendare pentru agresarea unor copii

Directoarea unei grădinițe particulare din București a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 5 la doi ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ca a agresat mai multi copii.

Ioana Neagu trebuie sa plateasca si o amenda penala de 58.000 lei.

Instanţa a impus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care directoarea trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială al serviciului de probatiune.

De asemenea, ea trebuie să facă 110 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Pe de altă parte, magistraţii i-au interzis directoarei să comunice cu victimele sau cu părinţii acestora şi nu are voie să se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de locuinţele sau scolile frecventate de copiii pe care i-a agresat.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ioana Neagu a fost trimisă în judecată în martie 2017.

Procurori au aratat că a agresat şase copii, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani, care erau înscrişi la grădiniţa unde era directoare.

Ancheta în acest caz a fost inceput după ce în presă au apărut imagini cu directoarea care îi lovea pe cei mici.


Ultimele stiri
Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „„Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…