Confidenţialitate


Din august pana in octombrie, vremea va fi calda si secetoasa


Luna viitoare, temperaturile vor fi normale pentru luna august în majoritatea regiunilor, cu excepția vestului țării, unde, local, va fi mai cald decât de obicei. Temperaturile medii se vor situa între 15 și 23 de grade Celsius în Moldova, și până la 23 de grade în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

‘

Precipitațiile vor fi puține, cu excepția centrului și nordului țării, unde ploile vor fi abundente. În Dobrogea se vor cumula între 28 și 40 de litri/mp, în timp ce în Muntenia, cantitatea de apă va ajunge la 95 l/mp.

‘

În septembrie, va fi cald mai ales în estul, sud-estul și, local, în sudul și vestul țării. Cantitățile lunare de precipitații vor fi apropiate de normal în centrul, nordul și local în vestul țării, iar în restul zonelor va fi o tendință de deficit.

‘

În octombrie, meteorologii estimează valori termice peste medii în sud-est și, local, în regiunile sudice și vestice. Vor fi cantitati de precipitatii normale în est, sud-est și, local, în sud, iar în rest va ploua mai mult decât de obicei.


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează