Confidenţialitate


Diferențe mari în datele referitoare la numărul persoanelor vaccinate în țările UE


Diferențe mari în datele referitoare la numărul persoanelor vaccinate în țările UE

Diferențe mari în privința procentelor de persoane vaccinate anti-Covid în țările Uniunii Europene: Belgia este țara cu cel mai mare număr de imunizări, în timp ce România și Bulgaria sunt la coada clasamentului.

Ţinta Comisiei Europene de 70% din persoane adulte vaccinate în luna iulie nu a fost atinsă.

Conform datelor prezentate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor în ţările Uniunii Europene, cu o populaţie de 450 de milioane de persoane, aproximativ 225 de milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin. Iar numărul celor care au primit două doze sau s-au vaccinat cu serul într-o doză unică şi sunt consideraţi “vaccinaţi complet” este de 147 de milioane de persoane.

Așadar 40% din populaţia adultă din țările Uniunii Europene este vaccinată complet

În Belgia, ţara cu cel mai ridicat procent de vaccinare, 78% dintre persoanele adulte s-au imunizat cu cel puţin o doză, iar în Bulgaria acest procent este de doar 17%.

Olanda, Finlanda, Malta şi Danemarca – toate cu cel puțin 70% din persoanele adulte vaccinate- sunt ţările care urmează după Belgia.

Iar ţările cu cei mai puţin vaccinaţi, după Bulgaria, sunt România cu 30%, Letonia cu 39%, Croaţia cu 43,7.

 

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează